Atenţie la apa pe care o beți! Cum sunt înşelaţi românii însetați ?

                   Odată cu valul de căldură din ultima vreme, în rafturi s-au revărsat mii de litri de apă minerală naturală (inclusiv de izvor) expirată. În peste 50% din magazinele din ţară verificate, inspectorii de la Protecţia Consumatorului au avut toate motivele să aplice amenzi.

02_fata-apa-shutterstock_14931268_aa6607f41a

Grav este că unii comercianţi vindeau apă expirată şi de trei luni. Şi-au permis să facă asta pentru că ştiau că oamenii sunt însetaţi şi nu mai stau să verifice eticheta.

Dacă unii vânzători au lăsat apa expirată pe raft şi au profitat de neatenţia consumatorilor, alţii chiar au reetichetat-o. Nu au lipsit nici cazurile în care inspectorii au găsit sifon în loc de apă minerală carbogazoasă.

Circa 12.769 de litri de apă minerală naturală şi apă de izvor îmbuteliată, în valoare de 11.438 de lei, a fost retrasă definitiv de la comercializare de inspectorii ANPC, în urma unor controale pe care le-au efectuat la 827 de operatori economici. Alţi 84.694 de litri de apă au fost opriţi temporar de la comercializare.

Autorităţile au mai constatat şi că în multe magazine condiţiile de depozitare şi păstrare indicate de producători nu erau respectate (ape ţinute în soare). În total, au fost aplicate 487 de sancţiuni contravenţionale, din care 326 de amenzi în valoare de aproape un milion de lei.

Brânză cu numele şi apă în loc de carburant

Că una plătim şi alta primim nu mai e o surpriză, indiferent de categoria de produse. Însă, neregulile depistate la unii producători sunt de-a dreptul strigătoare la cer. În urma unor controale anterioare, inspectorii au dat peste iaurt cu fructe, dar care nu conţinea tocmai fructe, telemea dietetică, dar cu 20% grăsime, brânză de vacă la preţ de brânză de capră sau, mai rău, brânză fără grăsimi din lapte, ci doar cu grăsimi vegetale.

Şi acestea au fost doar câteva dintre neregulile găsite la aproape trei sferturi din cei puţin peste 1.000 de producători şi comercianţi de produse lactate verificaţi în toată ţara. În plus, chiar zilele trecute, o benzinărie din judeţul Cluj a fost amendată cu 20.000 de lei pentru că, în loc de carburant, la pompe curgea apă.

Bucuroşi de caniculă

Arşiţa verii creşte afacerile producătorilor de apă. Românii beau 1,2 miliarde de litri de apă anual, însă cea mai mare parte a consumului se înregistrează în zilele de vară. Deşi consumul se dublează în sezonul cald, românii beau mai puţină apă decât vesticii.

Spre exemplu, un român consumă aproximativ 65 de litri pe an, de trei ori mai puţin decât un german, un italian sau un francez, în pofida potenţialului ridicat al resurselor de apă minerală care plasează România pe unul dintre primele locuri din Europa, conform Patronatului Apelor Minerale Apemin.

 

 

[slideshow_deploy id=’13835′]

https://www.libertatea.ro/