Aleargă pe urmele străbunilor prin cetăţile dacice

                  Pasionaţii de istorie şi sport sunt invitaţi să refacă drumurile dacilor în alergare, la o competiţie unică intitulată “Maratonul dacilor”, programată pentru data de 29 august.

Maratonul-Dacilor1

Potrivit organizatorilor, Asociația „Corporeanima”, Maratonul Dacilor este evenimentul care prin sport sprijină promovarea originilor și istoriei românilor. Dacii se deplasau spre cetățile lor doar pe culmile munților, iar maratonul va avea traseul pe culmile dealurilor și munților trecând pe la cetățile dacice Costești-Cetățuie, Costești-Blidaru, Piatra Roșie și Sarmizegetusa Regia. Este singurul maraton din lume care include pe traseu 4 situri din Patrimoniul Mondial UNESCO în aceeași cursă, respectiv cetățile Cetățuie, Blidaru, Piatra Roșie și Sarmizegetusa Regia, iar traseul trece și pe la o așezare umană, Fețele Albe, unde se pare că era un centru spiritual important.

Maratonul Dacilor va avea traseul în rezervația Grădiștea Muncelului. Sosirea ambelor probe va fi la cetatea Sarmizegetusa Regia, unde participanții vor primi o medalie aurită, fiind singurul maraton din țară și probabil singurul din lume cu o asemenea medalie, după cum spun organizatorii.

11-DACILOR

Competiţia este structurată pe două probe, una de maraton şi una de semi – marathon. Cea de maraton se desfăşoară pe următorul tarseu: Costești (de la poartă)– Cetatea Costești Cetățuie –Cetatea Costești Blidaru – Târsa – Prihodiște – Alun – Cetatea Piatra Roșie – Poiana Omului –Prihodiște – Grădiștea de Munte –  Apicultor Decebal Achim – Așezare Fețele Albe, cu  Sosire: Sarmizegetusa Regia. Durata maximă a probei de maraton este de 9 ore. Start ora 7.00.

– Semi-maraton. Traseu: Start: Costești – Costești Blidaru – Târsa – Prihodiște – Grădiștea de Munte – Apicultor Decebal Achim – Așezare Fețele Albe – Sosire: Sarmizegetusa Regia. Durata maximă a probei de semi-maraton este de 7 ore. Start ora 9.00.

[slideshow_deploy id=’13837′]