Pronunţare. Simota nu scapă de acuzaţiile de criminalitate organizată, fals şi evaziune fiscală

     Începe judecarea propriu – zisă în dosarul în care omul de afaceri Alin Simota este judecat, alături de alte 18 persoane, pentru infracţiuni de criminalitate organizată, delapidare, fals şi evaziune fiscală.. Magistraţii Tribunalului Hunedoara s-au pronuntat pe excepţiile invocate de trei dintre incupaţii din acest dosar.

sim_41753100

Nu există niciun impediment pentru începerea judecăţii propriu – zise în acest dosar complex în care “cap de afiş” este omul de afaceri Alin Simota. Cel puţin aşa au considerat magistraţii Tribunalului Hunedoara, care a respins cererea de retrimitere a cauzei la procuror, dar şi excepţiile invocate în dosar. “Respinge excepţia nulităţii relative a urmăririi penale, excepţia nulităţii rechizitoriului şi excepţia nulităţii tuturor actelor de urmărire penală ridicate de inculpaţii Simota Alin, Dragomir Gheorghe şi Drăghici Flavia. Respinge cererile de restituire a cauzei la procuror formulate de inculpaţi. În baza art. 346 alin.2 Cpp constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.91D/P/2013 al DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, legalitatea administrării probelor, cu excepţia celor excluse prin încheierea din 19.06.2015, şi legalitatea efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii. În baza art.29 al.1-4 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată de inculpata Drăghici Flavia, domiciliată în oraş Petrila, în vederea stabilirii constituţionalităţii art. 305 al.1 C.pr.pen., raportat la prevederile art. 24 al.1,2 Constituţie”, au comunicat, marţi, judecătorii

Dosarul a fost instrumentat de DIICOT, după ce, în urmă cu un an au fost efectuate opt percheziții simultane la domiciliile unora dintre membrii grupului, precum și la sediile firmelor implicate în circuitul evazionist. Procurorii DIICOT spun că, din probele administrate în dosar rezultă suspiciunea rezonabilă că, în fapt, începând cu anul 2007, Alin Simota împreună cu mai multe persoane din conducerea S.C. Atomis Internaţional Prod S.R.L., S.C. Simar S.R.L., S.C. Atomis Energie S.R.L., S.C. Elco Invest Consult S.R.L., precum şi alte persoane de încredere, a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare şi alte infracțiuni, pentru a obţine beneficii materiale. În contabilitatea primelor două societăţi au fost înregistrate cheltuieli fictive, fiind pe de o parte afectate astfel taxele datorate bugetului de stat (TVA şi impozit pe profit), iar pe de altă parte, în baza acestor acte de cheltuieli fictive, fiind devalizate propriile societăţi cu sume mari de bani. Anchetatorii spun că Simota era liderul grupării care avea o structură bine determinată, fiecare membru având sarcini exact delimitate.  Procurorii DIICOT au apreciat că, prin activitatea infracțională derulată prin intermediul firmelor S.C. Atomis Internaţional Prod S.R.L. și S.C. Simar S.R.L, gruparea a creat un prejudiciu de 3.453.402,88 de lei plus accesorii, prejudiciul total prin delapidare fiind de 4.077.977,72 lei RON (viramente bancare către S.C. Lubrex Company S.R.L. şi S.C. Muri Building S.R.L. efectuate în baza unor facturi fictive de achiziţie materiale şi monoperă).

[slideshow_deploy id=’19376′]