Dezbatere publică/ Ce resurse avem, cum le folosim şi ce mai putem atrage

                Autorităţile publice din municipiul Petroşani îi cheamă pe cetăţeni să se implice în problema utilizării resurselor existente şi atragerea altora noi, aspect cuprins în Planul de Dezvoltare Locală a municipiului Petroşani pentru perioada 2014 – 2020.

plan-petrosani

Existenţa unui plan strategic de dezvoltare care să fie adaptat nevoilor şi resurselor comunităţii este o condiţie obligatorie pentru atragerea finanţărilor externe în actualul exerciţiu financiar al Uniunii Europene. În consecinţă, comunitatea locală a fost invitată să facă propuneri şi să participe la dezbaterile care s-au desfăşurat în zonele de acţiune în care a fost împărţit municipiul în vederea consultării populaţiei, iar propunerile făcute au fost cuprinse în Planul de Dezvoltare Locală a municipiului Petroşani pentru perioada 2014-2020 – document supus acum dezbaterii publice. La ora actuală, potrivit datelor oficiale, Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Petroşani desfăşoară activităţi de elaborare a Planului de Dezvoltare Locală a municipiului Petroşani pentru perioada 2014-2020, document care va fundamenta utilizarea resurselor existente în comunitate şi atragerea de noi resurse pentru a asigura dezvoltarea municipiului în perspectiva anului 2020. “Cetăţenii municipiului Petroşani, instituţiile, organismele, organizaţiile din diversele domenii de activitate existente, toţi factorii interesaţi, sunt invitaţi să participe la dezbaterea publică ce va avea loc în data de 18 august 2015 începând cu ora 14, în Sala de marmură a Primăriei municipiului Petroşani”, a declarat primarul Tiberiu Iacob – Ridzi.

 

[slideshow_deploy id=’17454′]