Transalpina, șoseaua construită la cea mai înaltă altitudine din România, se redeschide sâmbătă dimineața

    Transalpina, șoseaua care ajunge la cea mai înaltă altitudine din România, va fi redeschisă sâmbătă dimineața, începând cu ora 7:00, informeazăAgerpres.

transalpina-1

Potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, circulația rutieră pe drumul național DN 67C Rânca – Obârșia Lotrului va fi permisă între orale 7:00 și 19:00, însă doar autovehiculelor de până la 3,5 tone.

“Pe timpul nopții circulația este interzisă din cauza traseului dificil și pentru evitarea oricăror pericole”, precizează CNADNR.

Deși până acum era deschisă oficial, Transalpina este traversată zilnic de sute de turiști. Neoficial, numărul celor care tranzitează DN67C se ridică la aproximativ 500 de autoturisme, iar în week-end numărul acestora se dublează.

[slideshow_deploy id=’17636′]

Sursa:https://www.b1.ro/