Dezbatere publică pe tema CEH la Primăria Petroşani

CEH-HunedoaraAdministraţia publică  locală a municipiului Petroşani va organiza joi, 27 august 2015, de la orele 16,00 (după şedinţa de Consiliu local aferentă lunii în curs) o dezbatere publică pe tema situaţiei actuale a Complexului Energetic Hunedoara şi a implicaţiilor pe care aceasta le are asupra comuntăţii locale din Petroşani şi, în general, asupra tuturor comunităţilor locale din Valea Jiului.

Dezbaterea este iniţiată în urma demersurilor făcute în cadrul Consiliului local dela Petroşani de către consilierul liberal Florin Mârza.

tiberiu-iacob-ridzi-s-ar-putea-refugia-pnl1359352913Primarul municipiului Petroşani apreciază că o astfel de dezbatere este absolut necesară în contextul în care situaţia economică actuală a Complexului Energetic Hunedoara poate avea consecinţe extrem de grave asupra perspectivelor imediate ale întregii activităţi administrative din Valea Jiului. „Cred că un semnal de alarmă este mai mult decât necesar, în condiţiile în care pe de o parte, problemele financiare ale CEH încep să-şi facă resimţite efectele nefaste şi asupra bugetului local şi, pe de altă parte, lipsa stocurilor de cărbune de la termocentrala Paroşeni ne pune în situaţia de a avea serioase temeri legate de funcţionarea optimă a alimentării abonaţilor la energia termică dn Petroşani în iarna aceasta”, avertizează primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi.

După cum se ştie, cu ceva vreme în urmă, primarul Tiberiu Iacob Ridzi a adresat, pe acelaşi sbiect, o scrisoare deschisă către ministrul Energiei Andrei Gerea, dar până la acest moment nu a primit nici un răspuns.

[slideshow_deploy id=’17636′]