marți, august 18th, 2015

 

Accident grav la Preparaţia Coroieşti/ Salvator minier prins ca într-o menghină de roca încinsă

Accident deosebit de grav la Preparaţia Coroieşti unde un salvator minier profesionist a suferit arsuri extrem de grave, pe aproape jumătate din suprafaţa corpului. Salvatorul acţiona împreună cu alţi colegi la stingerea unui depozit de steril, care avea probabil în compoziţie şi cărbune şi care s-a autoaprins. Echipele de salvatori au început să instrumenteze cu apă pentru stingerea sterilului, când s-a produs nenorocirea. „La un moment dat, victima ar fi păşit undeva într-un gol şi, când a dat cu apă, piatra încinsă s-a surpat, iar salvatorul a fost acoperit deCItește mai departe


NEWS ALERT! Salvator minier grav accidentat

  Un salvator minier a fost grav accidentat pe platforma Preparaţiei Coroieşti. Potrivit primelor informaţii, acesta ar fi suferit arsuri pe aproape jumătate din suprafaţa corpului. Revenim cu amănunte [slideshow_deploy id=’17636′]


Bazinul de înot de la Petroşani se redeschide pe 24 august

Bazinul de înot de la Petroşani îşi va redeschide porţile pentru amatorii acestei activităţi sportive luni, 24 august. Primarul municipiului Petroşani Tiberiu Iacob Ridzi spune că, în ultima lună, aici au fost efectuate toate lucrările de igienizare (dezinfectare, dezinsecţie, schimbare a apei etc.) prevăzute de normativele privind funcţionarea bazinelor de înot, astfel încât cei care vor veni aici pentru a înnota vor avea parte de toate condiţiile de siguranţă sanitară necesare. Adninistratorii Bazinului de înot de la Petroşani spun că, începând de luni, 24 agust, ora 9,00 activitatea de laCItește mai departe


SISTARI DE APA IN DEVA SI HUNEDOARA

Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatea Deva, in data de 19.08.2015, intre orele 09:00-12:00, pe Aleea Streiului partial, pentru remediere avarie retea apa la bl.65. Vă anunţăm ca in data de 19.08.2015 intre orele 08:00-15:00 se va sista furnizarea apei potabile in municipiul Hunedoara dupa cum urmeaza: – strada George Cosbuc. Motivul intreruperii: eliminare pierdere apa pe strada George Cosbuc Nr. 2. Apaprod isi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeste pentru intelegere. [slideshow_deploy id=’17330′]  


Consulul Germaniei la Sibiu a lansat câteva propuneri pentru promovarea Devei

La invitaţia primarului Petru Mărginean, Consulul Republicii Federale Germania la Sibiu, dna. Judith Urban, s-a aflat, astăzi, într-o scurtă vizită la Deva. Aceasta s-a arătat interesată de proiectele turistice, de dezvoltarea pe termen lung a zonei şi a înaintat câteva propuneri pentru o mai bună promovare a Devei. Întrevederea a avut loc la sediul Primăriei Deva şia  durat o oră, iar în cadrul întâlnirii s-a discutat despre potenţialul oraşului, despre proiectele aflate în derulare, despre proiectele de viitor, dar şi despre anumite probleme cu care se confruntă administraţia locală şiCItește mai departe


Alb sau roşu? Efectele vinului asupra stării de sănătate

   Se spune că un pahar cu vin roşu la masă este ‘sfânt’. Nimeni nu vorbeşte însă despre vinul alb, care în timpul verii atrage mai mult ca oricând datorită faptului că se serveşte rece, relatează cotidianul spaniol El Pais, care prezintă opiniile mai multor experţi privind virtuţile vinului. Care sunt beneficiile vinului? ‘Consumul moderat ajută la prevenirea bolilor de inimă şi îmbunătăţeşte sistemul imunitar’, spune expertul în nutriţie Rubén Bravo. Vinul conţine o mare cantitate de minerale, precum potasiul, calciul sau magneziul, şi vitamine hidrosolubile, ca B1, B2, B5CItește mai departe


Termocentralele Mintia şi Paroşeni aşteaptă toamna pentru a vedea dacă mai pot funcţiona

Judecătoria Petroşani a fixat primul termen de judecată în procesul dintre Complexul Energetic Hunedoara şi Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Hunedoara abia pentru data de 28 octombrie. După această dată se va şti dacă Termocentralele Mintia şi Paroşeni îşi sistează activitatea până la conformarea la cerinţele de mediu ori îşi va putea continua activitatea, la fel ca şi până acum. Oficialii CEH cer în instanţă anulare procesului verbal de contravenţie din data de 23.06.2015 prin care s-a dispus sistarea activităţii la Sucursala Electrocentrale Deva şi SE Paroşeni. OficialiiCItește mai departe


13 pentru insolvenţa CEH!

              Nu mai puţin de 13 societăţi comerciale din întreaga ţară cer instanţei insolvenţa Complexului Energetic Hunedoara, din cauza datoriilor acumulate.   Dosarul, înregistrat în data de 8 aprilie, se află pe rolul Tribunalului Hunedoara şi are termen în data de 3 septembrie.  Magistraţii hunedoreni sunt cei care au cuplat cererile într-un singur dosar, după ce pe rolul instantei au ajuns, rand pe rand, tot mai multe solicitări privind declararea insolveţei Complexului Energetic Hunedoara. Numărul creditorilor s-a mărit de la o lună la alta,CItește mai departe


Cumpărati medicamentele în spital? Cereti banii înapoi!

           Dacă sunteti internati în spitale,si cumparati medicamente ,  CAS vă decontează cheltuielile. Aceasta  este o măsură care vine în sprijinul pacientilor, insa prea  putini medici le reamintesc pacientilor acest drep, la externare. Decontarea se face în maximum o lună de zile.   Medicii au obligatia ca la externarea pacientului să–l informeze pe pacient cu privire la aceste drepturi. Astfel în baza unei cereri, asiguratul poate solicita decontarea cheltuielilor. Unitătiile medicale sunt obligate ca în termen de 30 de zile să returneze pacientului banii folositi pentru propria îngrijire.CItește mai departe


Limitatoare de viteză pe principala arteră de circulaţie din Petroşani

Administraţia publică din Petroşani analizează posibilitatea montării unor limitatoare de viteză pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, în zona Parcului Central „Carol Schreter”. Maşinile care merg cu mare viteză, mai ales seara, pe principala arteră de circulaţie i-au înnebunit pe localnici, care cer montarea unor limitatoare de viteză. În zonă au avut loc mai multe accidente de circulaţie, unele cu consecinţe extrem de grave, aşa că oamenii sunt de părere că astfel de „poliţişti culcaţi” cum au fost botezate limitatoarele, ar fi binevenite. Zilele trecute, două autourisme s-au ciocnit violent chiarCItește mai departe


CSM Jiul Petroşani – „U” Petroşani 0-4

   Derby local astăzi pe stadionul Jiul din Petroşani. Într-o confruntare amicală, CSM Jiul Petroşani a primit vizita studenţilor de la Universitatea Petroşani, într-un meci de pregătire contând pentru debutul noului sezon al ligii a IV-a hunedorene. Deşi au arătat ca o echipă tehnică, tinerii fotbalişti ai Jiului conduşi de pe margine de Cosmin Kanduth, au cedat în faţa studenţilor care au arătat ca o echipă mai matură, cu un joc bine legat. Finalul primei reprize aducea un avantaj net oaspeţilor care conduceau cu scorul de 0-3, după ce JiuluiCItește mai departe


Valea Jiului / Doi suspecti de furt calificat prinsi in flagrant

           Ieri , poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului  Lupeni au efectuat o razie în zona cartierelor Bărbăteni și Viitorului, în urma căreia  au identificat doi suspecţi, unul în vârstă de 25 de ani,  respectiv 21 de ani, ambii din municipiul Lupeni, în urma cercetărilor efectuate, politistii au stabilit  că în perioada 15.10.2014 – 15.08.2015, cei doi tineri au săvârșit împreună trei  infracțiuni de furt calificat (două din locuințe și una dintr-o societate comercială – casă de pariuri sportive). De asemenea, poliţiştii declara  că suspectul în vârstă de 25 deCItește mai departe


Unul dintre cele mai FRUMOASE locuri din România. Cum arată peştera despre care străinii spun că este fantastică/ Galerie foto

  Unele dintre cele mai frumoase şi surprinzătoare minuni ale naturii se găsesc pe teritoriul ţării noastre. În acest moment, România deţine 12.000 de peşteri care oferă un spectacol de gheaţă, roci şi apă. Însă una dintre ele se regăseşte în topul preferiţelor turiştilor străini. Una dintre cele mai spectaculoase peşteri din România a fost redeschisă turiştilor după mai mlute luxrări de modernizare. Un loc extrem de răcoros, care reprezintă alternativa perfectă pentru cei care vor să scape de caniculă şi, în acelaşi timp, să aibă parte şi de aventură.CItește mai departe


Atentie someri ! Primaria orasului Simeria face angajari

           Primăria Orașului Simeria, Județul Hunedoara organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială, după cum urmează: 1 post infirmieră; 2 posturi îngrijitoare. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelorCItește mai departe


Zilele comunei Soimus / Afla aici programul complet al evenimentului

                    La fel ca in alti ani, Comuna Soimus, va imbraca in curand straie de sarbatoare . Administratia locala declara ca eveminetul se va desfasura in perioada 21-23 august, nici mai mult,nici  putin de 3 zile de distractie si relaxare,  atat pentru localnici cat si pentru cei care doresc sa viziteze comuna.  Daca in alti ani petrecerea avea loc in zona de agrement de pe malul Mureşului, anul acesta administratia locala a decis ca evenimentul  sa se desfasoare loc   în curtea din spateleCItește mai departe


Imaginea zilei. Noile covoraşe auto

Se vede că Smart-ul ăsta nu e însurat. Dacă era însurat, îl punea nevastă-sa să-şi dea cauciucurile jos, nu călca el încălţat pe covor.         [slideshow_deploy id=’17330′] Sursa:https://jurnalul.ro/


COD GALBEN DE FURTUNI / Hunedoara pe harta zonelor afectate

              Instabilitatea atmosferică va aduce cantităţi însemnate de ploi în aproape toată ţara. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un COD GALBEN de furtuni, valabil în perioada 17 august, ora 16.00-18 august, ora 23.00. În perioada menţionată, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele deluroase şi montane, precum şi în nordul, nord-estul, centrul şi local în sud-estul ţării. Astfel, temporar se vor semnala averse, descărcări electrice, căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie.Ploile vor aveaCItește mai departe


Absolvenţii de facultate pot primi ajutor de şomaj în valoare de 250 lei, timp de 6 luni. Dosarele se depun până în 30 august. Vezi documentele necesare

Absolvenții de studii superioare care au susținut licența în luna iulie se pot înscrie în baza de date a Agențiilor Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru a putea primi ajutor de șomaj, se arată într-un comunicat remis luni Agerpres. „Indemnizația de șomaj se acordă pe o perioadă de 6 luni și este în cuantum de 250 de lei lunar. Bineînțeles, indemnizația se dă doar celor care nu își găsesc un loc de muncă. Conform Legii nr.76/2002, absolvenții au la dispoziție 60 de zile pentru a-și depune dosarele, începând cuCItește mai departe


5 posturi disponibile la DGASPC

              Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție vacante, după cum urmează: Medic specialist neurologie / psihiatrie infantilă din cadrul Centrului de Plasament pentru copilul cu handicap Hunedoara -1/2 post; Asistent medical din cadrul Centrului de Plasament pentru copilul cu handicap Hunedoara -1/2 post; Instructor educaţie din cadrul Centrului de Plasament pentru copilul cu handicap Hunedoara; Muncitor calificat (bucătar), treapta IV din cadrul Casei Familiale pentru copii cu dizabilităţi Hunedoara;CItește mai departe


Update / Acceleratul de Arad e blocat de mai bine de 3 ore in halta Dacia din Petrosani

     De mai bine de 3 ore, acceleratul 1821 Mangalia-Arad este oprit in statia CFR Dacia de la Petrosani.   Trenul trebuia sa soseasca in gara Petrosani la ora 5,45 insa cu putin timp inainte s-a defectat si a fost oprit in halta Dacia. Mecanicii lucreaza la ientificara defectului si repararea acestuia, dar problemele par destul de grave, surse din statia CFR Petrosani afirmand ca inca nu se stie cand isi va relua garnitura de tren drumul spre statia e destinatie. In trenul blocat la Petrosani se afla catevaCItește mai departe


Călin Păduraru a semnat cu Unirea Târlugeni (Braşov)

Contactat telefonic, Călin Păduraru a confirmat pentru Avântul Liber.ro, zvonul conform căruia a semnat contractul cu Unirea Târlugeni. Aflat în probe, de câteva săptămâni la gruparea braşoveană, se pare că talentul şi efortul tânărului fotbalist, plecat din curtea Jiului Petroşani, s-a concretizat prin semnarea contractului, cu echipa prezentă în eşalonul secund al fotbalului românesc. Astfel, după ce a efectuat perioada junioratului la Jiul Petroşani, Păduraru face un salt important pentru cariera sa sportivă, trecând de la fotbalul amator, la cel profesionist şi nu numai, şansa fiind cu atât mai mareCItește mai departe


Institut Regional Oncologic, construit la Timişoara

Consiliul Interministerial de avizare lucrări publice de interes național si locuinte a avizat documentația tehnico-economică privind construirea Institutului Regional de Oncologie Timișoara, la propunerea Minsiterului Sănătății. “Timișoara nu a fost inclusă pe lista centrelor în care se vor construi Spitale Regionale de Urgență cu finanțare europeană ca în cazul orașelor Iasi, Cluj și Craiova. Mai mult, spre deosebire de alte centre universitare medicale tradiționale (București, Cluj, Iași), Timișoara nu dispune de un Institut Regional de Oncologie. Ca urmare, era imperios necesara dezvoltarea unui astfel de obiectiv și în această regiune.CItește mai departe