Câţi trebuie să mai moară să se schimbe ceva?! 18 poliţişti decedaţi în misiune numai în ultimii 10 ani!

 

“Simt furie şi revoltă, un zbucium interior continuu, care-mi macină sufletul” spune Vasile Bucuci, vicepreşedinte al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Hunedoara într-o nouă scrisoare deschisă adresată ministrului de Interne, Gabriel Oprea.

respectO continuare, practic, a scrisorii deschise de vineri, redactate imediat după decesul subinspectorului de poliţie p.m. Gheorghe Ionescu, din cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti., în vârstă de numai 44 ani de ani, accidentat în data de 2 august de omul de afaceri turc Abdullah Atas,  care, aflat sub incfluenţa alcoolului, încerca să scape de controlul oamenilor legii şi l-a lovit pe poliţist în plin cu maşina. O scrisoare deschisă care vorbeşte, dincolo de cuvinte, despre drama oamenilor legii, a familiilor acestora, a celor căzuţi sau răniţi la datorie. De precizat că, numai în ultimii 10 ani, respectiv în perioada 2005 – 2015, au murit în timpul serviciului nu mai puţin de 18 poliţişti din întreaga ţară. De asemenea, aproximativ 250 de poliţişti, jandarmi sau lucrători IGSU au avut de suferit prin natura serviciului, iar unii dintre ei sunt ţintuiţi şi acum la pat, a mai precizat Vasile Bucuci.

Redăm în continuare scrisoarea deschisă a poliţistului Vasile Bucuci, vicepreşedintele SNPPC Hunedoara.

 “IN ATENTIA MINISTRULUI DE INTERNE GABRIEL OPREA

D-le ministru, a trebuit sa mai moara un politist. Pentru ce? Pentru ca se afla in misiune si in slujba cetateanului. D-le ministru as vrea in calitatea mea de lider de sindicat sa va adresez cateva intrebari la care va rog sa imi raspundeti.
1)unde sunt asigurarile de viata ale politistilor conform statutului politistului
2)unde sunt medicamentele si tratamentul gratuit conform aceluiasi statut
3)unde sunt masurile de protectie ale politistilor si familiilor acestora cand suntem batuti, scuipati, injurati si purtati prin tribunale si judecatorii de catre toti nenorocitii
4)care mai este rostul nostru ca si politisti in momentul cand toti isi bat joc de noi.
Va adresez urmatorele intrebari in ideea in care in perioada 2005 – 2015 au murit in timpul serviciului urmatorii politisti:
1) IOAN AUREL AGRISAN-IPJ CLUJ
2) MIHAI SIMIONIOAN LARG-IPJ CLUJ
3) VASILCOIU EUGEN-IPJ HUNEDOARA
4) GHEORGHE IONESCU-BPR BUCURESTI
5) SASA DISICI-IPJ TIMIS
6) LUDOVIC KOVACS-IPJ TIMIS
7) PALOSTEA GEORGE LELIAN-IPJ OLT
8) ILIE TURCA-IPJ SUCEAVA
9) VIOREL GHEORGHE RUGINA-IPJ GALATI
10) GHEORGHE PUPAZA-IPJ NEAMT
11) CONSTANTIN DONISA-IPJ IASI
12) LAURENTIU STAMATE-POLITIA CAPITALEI
13) CRISTINEL GANEA-POLITIA CAPITALEI
14) VASILE METES-IPJ MARAMURES
15) SEBASTIAN BUD-IPJ MARAMURES
16) SORIN LAURENTIU RADULESCU-IPJ CONSTANTA
17) LIVIU GABRIEL BALOSU-IPJ CONSTANTA
18) IONUT STANESCU-BCCO CONSTANTA
Va adresez aceleasi intrebari si in numele politistilor, jandarmilor si lucratorilor de la IGSU, care prin natura serviciului au avut de suferit (cca.250) si unii dintre ei sunt tintuiti la pat. Simt furie si revolta, un zbucium interior continuu, care-mi macina sufletul.
De aceea vin la dumneavoastra cu rugamintea ca sa discutati in regim de urgenta cu sindicatele, cu Prim Ministrul Victor Ponta, ministrul Justitiei, ministrul Finantelor urmatoarele aspecte:
1)modificarea si marirea pedepselor pentru infractiunile de ultraj, omor, tentativa de omor agresiuni fizice si verbale impotriva politistilor
2)modificarea uzului de arma
3)modificarea conditiilor de munca
4)asigurarea tratamentului si medicamentatiei gratuite pentru toti politistii
5)asigurarea unui sistem de salarizare cat mai bun ca sa nu mai existe tentatii din partea nici unui poiltist
6)incadrarea in regim de urgenta a tuturor politistilor dati afara in anul 2011 si intarirea sistemului de siguranta publica.
7)modificarea in regim de urgenta a statutului politistului
Si ar mai fi multe de spus si de aceea va stau la dispozitie d-le ministru Gabriel Oprea, si v-o spune un agent de siguranta publica care lucreaza in strada de 25 de ani”.

 

[slideshow_deploy id=’17636′]