DASCĂLI LA LIMITA CORIGENȚEI. PROFESORII care AU PICAT la titularizare pot primi POSTURI de suplinitori

A început repartizarea posturilor de profesori suplinitori în învăţământ. Locurile pot fi ocupate de candidaţii care au obţinut minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică şi inspecţia specială la examenul de titularizare.

Repartizarea pe post se face în ordinea descrescătoare a mediilor. Profesorii care iau note mai mici de 7, dar mai mari de 5 la titularizare, se pot angaja ca profesori suplinitori, pe perioada determinată.

Ministerul Educaţiei Naţionale a anunţat că anul acesta rata de promovare (note peste 5), înainte de contestaţii, la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din data de 15 iulie este de 73,85%. În 2014, procentul a fost de 79,88%.

Din experiența anilor trecuți, chiar dacă în şcoli ajung şi profesori mai puţin pregătiţi, numărul de locuri care rămân neocupate e alarmant. Acestea vor fi ocupate, ca de fiecare dată, de pensionari, de profesori care vor să lucreze suplimentar, plătiţi.

[slideshow_deploy id=’19869′]

libertatea.ro