Spectacol fotbalistic la Petrila. Inter – Minerul Uricani 10-0

     Una dintre cele mai bune achiziţii ale campionatului judeţean de fotbal, a confirmat pe terenul de joc încă din prima etapă a campionatului judeţean de fotbal.

inter

Iosif Kalai, jucătorul Interului, a reuşit hattrick-ul pentru echipa petrileană, în meciul disputat în compania Minerului Uricani.

maxresdefault

Cu un unsprezece din care au făcut parte : Ursachi, Coste, Câmpean, Agapi, Androne, Torkos, Horvath, Dumitru, Cozac, Kalai şi Dolha, Interul a surclasat echipa din vestul Văii jiului cu un copleşitor 10-0.

A fost un meci în care scorul putea fi mult mai mare, am marcat însă am şi ratat mult”  a declarat  Adi Câmpean, capitanul Interului.

In spectacolul fotbalistic, de pe terenul din Petrila şi-au trecut numele pe tabela de marcaj Iosif Kalai de 3 ori, Cozac de 3 ori, Alexandru Dumitru cu 1 gol, Horvath un 1 gol  şi Câmpean, tot cu 1 gol.

Deşi nu a marcat Adi Dolha a fost unul dintre pionii importanţi ai echipei, acesta reuşind nu mai puţin de 5 pase de gol şi, dacă ţinem cont de faptul că la una din centrările sale, apărarea adversă a înscris un gol în propria poartă, putem spune că Dolha a fost cel mai util jucător al Interului în meciul de sâmbătă.

Pentru Inter Petrila au intrat după pauză Bucşă în locul lui Ursachi (min 65) şi Zavracu în locul lui Alex Dumitru (min 75), în timp ce din echipa Minerului Uricani a ieşit de pe teren Gabi Trestian în minutul 70, însă fără voia antrenorului, gestul acestuia fiind considerat unul nesportiv.

Debut bun pentru Inter Petrila care, conform golaverajului se situează pe primul loc al clasamentului cu 3 puncte din tot atâtea posibile şi 10 goluri marcate, fără a primi vreunul.

[slideshow_deploy id=’17452′]