Mircea Moloţ vrea să scape de măsura controlului judiciar

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, şi ginerele său, omul de afaceri Roberto Venter, au cerut instanţei ridicarea măsurii controlului judiciar dispusă în dosarul în care sunt cercetaţi de DNA.

Mircea-Ioan-Molot1

 

Cei doi au formulat la Tribunalul Hunedoara cereri de scoatere de sub control judiciar, iar dosarul are termen în data de 3 septembrie. În luna iulie, magistraţii Tribunalului Hunedoara au modificat condiţiile controlului judiciar pentru toate cele cinci persoane puse sub urmărire în acest dosar, însă a menţinut măsura în ansamblul ei.

Remintim că Mircea Moloţ, Tiberiu Balint, Vasile Axinte, Milică Pup şi Roberto Venter sunt cercetaţi într-un dosar care vizează infracţiuni de spălare de bani, luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, lucrare penală instrumentată de DNA. Cercetarea sub control judiciar în acest dosar a fost dispusă la începutul lunii martie de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Alba Iulia.

[slideshow_deploy id=’13835′]