Spectacol în tribună la derby-ul Petroşaniului

Puţini, dar înfocaţi, suporterii Jiului au creat spectcol în tribună la meciul din Cupa României dintre Universitatea Petroşani şi Jiul Petroşani.

Univ

Încurajările acestora au amintit de vremurile în care Jiul avea o echipă puternică, de fapt acesta este şi motivul pentru care oamenii sunt nelipsiţi din tribune la fiecare meci.

Sunt puţini, dar gălăgioşi, iar în inimile lor există doar Jiul Petroşani. Deşi rezultatele întârzie să apară, grupul de suporteri nu se dezice de echipă, ba chiar îşi susţin favoriţii la fiecare meci, considerând că aceasta ar putea fi singura satisfacţie a tinerei echipe pregătită de Cosmin Kanduth.

Chiar daca a pierdut în faţa Universităţii cu 2-1, Jiul Petroşani a reuşit un gol de generic, prin Cornel Graur. Tânărul fotbalist a executat perfect o lovitură liberă de la aprozimativ 25 de metri, plasând mingea direct în vinclul porţii adverse.

Acesta a şi fost dealtfel, momentul de explozie al suporterilor, numele Jiului acoperind tot dealul Institutului.

Finalul meciului a adus un nou moment al suporterilor jiulişti. Cu toţi jucătorii adunaţi în faţa galeriei, suporterii au strigat, cât au putut de tare, „Suntem mandri de voi!”

A fost un nou episod în care suporterii au dovedit că sunt al doisprezecelea jucător şi mai mult, suporterii Jiului şi-au mainifestat din nou aprecierea faţă de echipa pe care o iubesc.

[slideshow_deploy id=’17330′]