Spectacol pe arena din Petrila. Inter Petrila – Victoria Călan 2-1

Meci de zile mari pe stadionul Parângul din Petrila.

Interul, echipa din localitate, a întâlnit pe teren propriu pe AS Victoria Călan, una dintre echipele cu pretenţii ale campionatului judeţean de fotbal.

Inter Petrila - Victoria Calan

Prima repriză a fost una în care meciul s-a disputat la jumătatea terenului, fazele de poartă fiind puţine, jucătorii celor două echipe practicând un joc de tatonare şi recunoaştere a adversarului.

Chiar şi aşa, prima repriză a aparţinut oaspeţilor care au reuşit să şi marcheze profitând de o gafă a lui Ursachi, portarul Interului.

Cu 0-1 la pauză, meciul părea echitabil, oaspeţii fiind ceva mai prezenţi în joc.

La revenirea de la vestiare, jucătorii Interului au preluat frâile meciului şi au devenit mult mai prezenţi joc, fapt materializat prin golul de 1-1 înscris de Zavracu, fază la care oaspeţii au cerut anularea golului pe motiv de offside, însă decizia arbitrului a rămas neschimbată. Astfel după aproximativ 55 de minte, scorul devenea 1-1.

Interul nu a oprit motoarele şi a continuat să atace în valuri, elevii lui Aurel Moldovan, arătând ca o echipă dornică de victorie.

Perseverenţa în joc a petrilenilor avea să se materializeze după alte 10 minute când acelaşi Zavracu a reluat în poarta Călanului, la capătul unei faze bâlbâite de fundaşii oaspeţi.

2-1 pentru Inter Petrila, un scor fragil de care oaspeţii au încercat să profite. Minutul 89 al meciului îl aducea din nou în atenţia spectatorilor pe portarul Interului, Ursachi, care a intervenit salvator la un şut care se îndepta spre poarta sa.

Centralul partidei a prelungit meciul cu 5 minute, însă nimic nu s-a mai schimbat, scorul final al partidei dintre Inter Petrila şi AS Victoria Călan rămânând 2-1.

La capătul unui meci greu,  Interul trece pe prima poziţie cel puţin până la finalul etapei, când se aşteaptă rezultatul meciului dintre Şoimul Băiţa şi  CS Vulcan.

 

[slideshow_deploy id=’17452′]