Jiul va fi secat până la nivelul unui pârâiaş şi tot ecosistemul va fi distrus

Ceea ce n-a făcut Ceauşescu, în epoca în care mediul era doar un punct la diverse, reuşesc actualii guvernanţi de astăzi. Un biolog clujean schiţează un tablou sinistru cu Parcul Naţional Defileul Jiului, totul după ce vor fi pornite cele două hidrocentrale aflate încă în construcţie. Jiul va fi secat şi tot ce înseamnă viaţă va dispărea. Biologul clujean Călin Dejeu cere, printr-o scrisoare deschisă, salvarea Parcului Naţional Defileul Jiului.

parc

Mai jos puteţi citi scrisoarea deschisă adresată opiniei publice de către Călin Dejeu.

.

“Stimată doamnă, stimați domni,

 având în vedere semnalările repetate din presă privind demersuri de continuare a distrugerii Parcului Național Defileul Jiului, vreau să vă aduc la cunoștință date privind ilegalitatea și gravitatea proiectului în cauză. Defileul Jiului se încadrează între cele mai spectaculoase elemente ale patrimoniului nostru natural. În urma campaniei ceaușiste de distrugere a râurilor mari de munte, prin amenajări hidroenergetice, este singurul râu mare de munte care a mai scăpat şi care încă mai curge liber.

După ’89, niciun iubitor de natură nu și-a mai închipuit că ar mai putea fi periclitat vreodată (în 2005 Defileul Jiului a fost declarat Parc Național). Și totuși, decidenți fără nicio urmă de considerație față de natură  ”au dezgropat” proiectul megalomanic ceaușist de distrugere a ultimului râu mare de munte din Carpații Româneşti. Și s-a ajuns la ceva de neînchipuit chiar și într-o țară din lumea a treia, la lucrări vizând secarea pe tot parcursul din Parcul Național a râului pentru care a fost înfiinţat parcul național! Jiul urmează să fie deviat spre galeria de aducțiune chiar la intrarea în parcul național și eliberat abia după zeci de kilometri, chiar la ieșirea din acest parc. O situație absolut invers decât ar permite legislația. În OUG 57/2007 se prevede că ”în perimetrul parcurilor naționale sunt admise doar activitățile tradiționale practicate numai de comunitățile din zona parcului național, activități tradiționale ce vor fi reglementate prin planul de management” și activităţile tradiţionale sunt definite astfel: ”activităţile de utilizare durabilă a resurselor naturale şi specifice zonei respective de către comunităţile locale, care au stat la baza dezvoltării comunităţii de-a lungul timpului şi nu afectează obiectivele de conservare a biodiversităţii”. Cu siguranță sunteți de acord că sub nicio formă proiectul megalomanic ceaușist nu se poate încadra la activități tradiționale.

Din râul tumultuos de munte, cu un debit mediu multianual de aproape 20 m2/s la intrarea în defileu, se prevede să rămână un debit de servitute de doar 2,7 m2/s. Va fi înlocuit cu un pârâu, iar Jiul va fi deviat prin galeria de aducțiune. Fără Jiu nu mai are sens să vorbim de Defileul Jiului. Și nu va fi vorba doar de moartea subită a populațiilor speciilor acvatice și de degradarea imediată a ecosistemelor adiacente (de la microorganisme până la zecile de vidre, care vor muri de inaniție, totul va fi afectat). Într-o zonă a Europei cu climă continental excesivă, dacă seci un râu mare, pe o vale îngustă, influenţezi microclimatul și implicit pădurea de pe versanți; plus impactul prin intermediul circulației nutrienților.

Potențialul turistic al zonei de asemenea va rămâne o amintire. Activități turistice deja dezvoltate în zonă, care asigurau locuri de muncă pe termen nelimitat, cu adevărat sustenabile, precum raftingul, vor dispărea.

Sub aspectul impactului cumulativ, după ce toate celălalte râuri mari de munte au căzut pradă barajelor și aducțiunilor, distrugerea Jiului ar însemna ducerea la desăvârșire a unei campanii de decenii de mutilare a însuși cadrului natural al țării, pentru care râurile mari carpatine reprezentau o trăsătură esențială, probabil cea mai spectaculoasă.

Și toată această crimă de mediu și sabotare a turismului pentru ce?? Pentru câțiva MW/h, în condițiile în care avem surplus de energie electrică, nu avem cui să o mai exportăm (pentru că nu există cerere în plus la statele vecine) și avem un consum intern în continuă scădere?! De ce nu se cheltuie banii pentru retehnologizarea hidrocentralelor existente, la care impactul de mediu s-a produs deja demult? S-ar crește producția fără noi distrugeri. Ce interese sunt de fapt în spatele acestui dezastru ecologic?

Proiectul ceaușist, absolut anacronic, vine în contradicție cu legislația actuală pe mai multe aspecte. Peste parcul național se suprapune și situl Natura 2000 omonim. Asupra a patru specii de pești, patru habitate ripariene și asupra vidrei, pentru care a fost declarat situl, impactul va fi devastator, cee ce intră în sfera penală. Afectate vor fi și alte habitate și specii din fișa sitului, inclusiv o specie prioritară, racul de ponoare. Deci se încalcă grav atât OUG 57/2007 cât și Directiva Habitate. Alte zeci de specii protejate la nivel național și comunitar, care populează defileul, vor avea de suferit. Curtea Europeană de Justiție a clarificat în 1 iulie că și dacă pe un singur element de calitate starea corpului de apă scade cu o singură clasă se consideră că a fost încălcată Directiva Cadru privind Apa. Nu este nevoie de niciun studiu ca să realizăm că secarea râului presupune degradarea din punct de vedere hidromorfologic cu mai mult de o clasă. Se încalcă și principiul utilizării raționale a zonelor umede din Convenția Ramsar precum și Convenția de la Berna.

Ne lovim din nou de o situație aberantă, lupul paznic la oi. Romsilva, regie autonomă specializată în exploatarea pădurilor, primește în ”administrare” arii naturale protejate, este pusă ”să presteze”activități de conservare, care vin în contradicție totală cu ”filosofia instituțională” a regiei. Așa că nu este de mirare că administrația Parcului Național Defileul Jiului, care ține de Romsilva, nu schițează nicio opoziție la distrugerea parcului național. Aceeași administrație cheltuie bani publici, prin POS Mediu, astfel: 1.243.984 lei pentru ”Măsuri de îmbunătățire a managementului și conștientizare publică în Parcul Național Defileul Jiului” și 2.366.458 lei pentru ”Elaborarea planurilor de monitoring pentru speciile Natura 2000, dezvoltarea infrastructurii de vizitare și a capacității instituționale a Administrației Parcului Național Defileul Jiului”. De ce se cheltuie bani din taxele și impozitele noastre și ale altor europeni pentru a finanţa un management execrabil, care nu face nimic să oprească dezastrul??!

Iar Hidroelectrica, titularul proiectului hidroenergetic catastrofal, chipurile se află în insolvență. Un agent economic aflat în insolvență are 77 de milioane de euro de aruncat pe un proiect absurd și ilegal??! În același timp, Hidroelectrica declară că va scoate la licitație circa 40 de hidrocentrale în noiembrie, sub pretextul că are nevoie de lichidități ca să iasă din insolvență. Cele două demersuri sunt absolut contradictorii. Dacă Hidroelectrica trebuie să vândă zeci de hidrocentrale ca să obțină lichidități ca să iasă din insolvență, de ce consumă lichidități ca să-și marească portofoliul cu două hidrocentrale construite ilegal în Parcul Național Defileul Jiului? Trebuie să cinstească memoria ”Marelui Cârmaci”, de pe vremea căruia datează proiectul criminal pentru natură? Sau care sunt interesele reale?

Deși acum activitățile de distrugere ale naturii demarate deja sunt mai ample ca oricând în istoria țării, deci nu duce lipsă de concurență, proiectul de secare a Jiului în Parcul Național Defileul Jiului candidează cu toate șansele pentru prima poziție între proiectele destructive, absurde, ilegale și revoltătoare.

Stimată doamnă/stimați domni, vă solicit să luați toate măsurile necesare pentru stoparea imediată a demersurilor de reîncepere a lucrărilor (sistate în 2012) la proiectul hidroenergetic ilegal din Parcul Național Defileul Jiului, iar ulterior, pentru readucerea suprafețelor din parc distruse (de lucrările efectuate până în 2012) cât mai aproape de starea inițială. Parcurile naționale (categoria II IUCN) reprezintă suprafeţe mari în care natura este lăsată să-și continue cursul, neperturbată. În orice țară din lume parcurile naționale sunt respectate, în afară de România. Această situație criminală și rușinoasă trebuie să înceteze.

Domnule administator judiciar Remus Borza, vă solicit să sistați orice demersuri de continuare a lucrarilor ilegale din Parcul Național Defileul Jiului. Vă reamintesc că Hidroelectrica este o companie cu capital integral de stat, nu proprietatea dumneavoastră personală. Banii pe care îi alocați pentru distrugerea parcului național sunt și banii noștri, ai celorlalți cetățeni români, și astfel ne faceți părtași fără voia noastră la o crimă de mediu, la distrugerea patrimoniului natural pe care avem datoria să-l păstrăm, pentru generațiile următoare”.

[slideshow_deploy id=’19661′]

 

foto:ecopolitic.ro