Precizări oficiale privind focarul de hepatită de la Vulcan

merisanuApariția în spațiul public a unei adevărate dezbateri publice având ca subiect cazurile de hepatită semnalate în municipiul Vulcan, au generat, cum era firesc, și o reacție a autorităților locale. O astfel de reacție a venit astăzi și din parrtea viceprimarului municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, care consideră că situația a fost profund denaturată de luările de poziție ale unor ”psudo-politicieni locali”, după cum apreciază acesta.

”La sfarsitul lunii august au fost semnalate mai multe cazuri de hepatita A , in principal zona cartierului Micro 3B. La acel moment administratia locala a demarat o serie de discutii cu conducerea Spitalului Municipal Vulcan, in cadrul carora ne-am oferit toata disponibilitatea pentru a sprijini eforturile dumnealor in prevenirea raspandirii acestei afectiuni. Independent de eforturile cadrelor medicale care se ocupa de tratament si recuperare, noi am demarat o serie de activitati pentru a indentifica sursa acestor imbolnaviri .
In primul rand am actionat prin efectuarea unor anchete sociale la familiile cu dificultati financiare. Angajatii serviciului asistenta sociala au informat persoanele pe care le au in evidenta asupra modalitatilor de preventie a infectarii cu virusul hepatic si despre importanta pastrarii unei igiene corespunzatoare”, spune Cristian Merișanu.
Viceprimarul municipiului Vulcan explică faptul că, imediat ce au apărut aceste semnale, au fost demarate discutii cu reprezentantii Directiei Judetene de Sanatate Publica si s-a solicitat suplimentarea stocurilor de vaccin antihepatic, lucru care s-a si intamplat, la acest moment existand stocuri suficiente la spital. Merișanu mai spune că angajatii primariei, cu atributii in domeniul administrarii domeniului public si privat, au efectuat controale in blocurile de locuinte unde primaria detine locuinte sociale. In urma anchetelor s-a constatat ca in majoritatea blocurilor, locatarii de la ultimele etaje depoziteaza gunoiul pe bloc, in boxele de la etajele superioare sau chiar pe scara.

”Mai mult, împreuna cu S.C.Pregoterm si S.C.Termoficare s-a efectuat curatarea acoperisurilor si scarilor (desi este sarcina locatarilor), au fost igienizate, cu firma autorizata, scarile si apartamentele unde au fost identificate cazuri de infectie.
Din cauza faptului ca in majoritatea cazurilor s-a constatat ca apartamentele ocupate de persoanele cu probleme nu sunt bransate la energie electrica sau apa , locatarii au fost invitati sa vina la baia comunala unde am creat toate conditile (prosop, sapun, pentru fiecare si igienizare dupa fiecare utilizare a dusului) pentru mentinerea igienei corporale. Mai mult dupa baie urmau sa primeasca fiecare haine curate din partea reprezentantilor de la Crucea Rosie Vulcan”, explică Merișanu. Din păcate numarul celor care au utilizat baia comunală este ZERO!

”In cadrul pregatirilor pentru inceperea scolii, au avut loc discutii cu directorii scolilor si cu directorul spitalului din Vulcan tocmai pe aceasta tema. Am considerat ca este foarte important sa protejam in primul rand copiii . Astfel, in prima zi de scoala, la toate unitatile de invatamant, au fost prezenti medici si asistenti medicali de specialitate, care au examinat fiecare elev pentru identificarea simptomelor infectiei cu virusul hepatic. In prima zi de scoala existau 7 cazuri la Scoala Gimnaziala nr.6, nici un caz la alte scoli si 14 cazuri la spital (adulti plus copii), deci nici pe departe o epidemie”, mai spune Cristian Merișanu.

Față de situația existentă în preyent, Administratia Publica Locala din municipiul Vulcan face in continuare eforturi IN LIMITA COMPETENTELOR LEGALE pentru a rezolva aceasta problema, insa este nevoie si de cooperarea populatiei, in special a celor vulnerabili la astfel de infectii.
[slideshow_deploy id=’17448′]



« (Știre anterioară)