Impozitul pe profit: ce se schimba din 2016, potrivit noului Cod fiscal?

Regulile privind impozitul pe profit se vor modifica de la 1 ianuarie 2016, cand noul Cod fiscal intra in vigoare. Potrivit consultantilor fiscali de la Viboal FindEx, actul normativ aduce peste 50 de modificari acestui tip de impozitare.

large_image_49

Contribuabili

  • Devin subiecti ai impozitului pe profit in Romania persoanele juridice straine care au locul de exercitare a conducerii efective in Romania. De exemplu, o companie infiintata in Bulgaria devine subiect al impozitului pe profit in Romania in situatia in care aceasta este administrata efectiv din Romania. Mai mult, aceste companii se vor impozita similar persoanelor juridice romane, asupra profitului obtinut si din Romania si din strainatate.
  • Se exclud din sfera impozitului pe profit, persoanele juridice straine si persoanele fizice nerezidente care desfasoara activitate in Romania intr-o asociere cu sau fara personalitate juridica
  • Institutiile ce erau inainte considerate scutite de la plata impozitului pe profit (BNR, Academia Romana etc) sunt acum mentionate ca fiind persoane ce nu intra sub incidenta acestui titlu. In aceasta categorie se includ si entitatile transparente fiscal cu personalitate juridica. Ca urmare acestora nu li se aplica prevederile titlului II Impozit pe profit. In schimb, asociatiile constituite conform OG 26/2000 sunt considerate contribuabili si ar trebui sa-si  indeplineasca toate obligatiile ce le revin in acest sens.

Anul fiscal

  • Se mentine posibilitatea de a opta pentru an fiscal egal cu exercitiul financiar ales, daca anterior s-a optat pentru exercitiu financiar diferit de anul calendaristic. In acest caz, modificarea anului fiscal se anunta in termen de 15 zile de la data inceperii anului fiscal modificat sau de la infiintare, daca se opteaza de la infiintare (anterior se anunta cu 30 de zile inainte de modificare, si nu exista prevedere pentru situatia in care se opta de la infiintare).
  • Se stabileste o regula speciala pentru contribuabilii care intra in dizolvare cu lichidare: perioada cuprinsa intre prima zi a anului fiscal urmator celui in care a fost deschisa procedura lichidarii si data inchiderii procedurii de lichidare se considera un singur an fiscal.

Cota de impozitare

  • Se mentine cota generala de 16%
  • Se elimina din categoria contribuabililor obligati la plata impozitului minim de 5% din venituri, cei care obtin venituri din pariuri sportive. Astfel, regimul special se aplica acum numai pentru: baruri de noapte, cluburi de noapte, discoteci sau cazinouri.

Calculul rezultatului exercitiului

Reguli generale

  • Se defineste conceptul de rezultat fiscal, cu specificarea expresa ca rezultatul fiscal pozitiv = profit impozabil si rezultatul fiscal negativ = pierdere fiscala;
  • Are loc o aliniere a reglementarilor fiscale cu cele contabile in ceea ce priveste corectarea erorilor inregistrate in contabilitate. Astfel, pentru erorile contabile corectate pe seama rezultatului reportat, corectia din punct de vedere fiscal se va realiza prin depunerea unei declaratii rectificative aferente anului al carui rezultat este corectat. Erorile contabile corectate pe seama rezultatului curent al anului in care s-a constatat eroarea vor fi luate in considerare la calculul rezultatului fiscal din anul curent.

Scutiri si deduceri

  • In cazul deducerilor fiscale pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare s-a introdus o prevedere expresa conform careia in cazul nerealizarii obiectivelor proiectelor de cercetare-dezvoltare deducerile NU se recalculeaza. Astfel, apare clarificarea ca facilitatea fiscala nu este conditionata de atingerea obiectivelor proiectelor de cercetaredezvoltare.
  • Sscutirea de impozit pe profitul reinvestit se mentine in anul 2016 pentru investitiile in active corporale din clasa 2.1. din Catalogul mijloacelor fixe si se extinde si asupra programelor informatice si activelor din clasa 2.2.9. Calculatoare electronice si echipamente periferice, produse si/sau achizitionate, inclusiv in baza contractelor de leasing financiar, si puse in functiune dupa 01.01.2016. In cazul activelor realizate pe mai multi ani si puse in functiune in 2016 se va lua in considerare la calculul scutirii valoarea activului inregistrata incepand cu 01 iulie 2014

Venituri

  • Veniturile din dividende de la persoane juridice romane sunt neimpozbile, fara nici o alta conditie suplimentara. In schimb veniturile din dividende de la persoane juridice din UE, precum si din state terte cu care exista Conventie, vor fi neimpozabile numai dupa indeplinrea criteriilor de detinere (minim 10% pe 1 an).
  • Se mentioneaza explicit ca veniturile din refacturarea cheltuielilor nedeductibile sunt neimpozabile. De asemenea se mentioneaza explicit si ca veniturile din cresteri de valoare rezultate in urma reevaluarilor, venituri inregistrate pentru compensarea cheltuielilor inregistrate anterior pentru descresterea de valoare, sunt venituri neimpozabile.

Cheltuieli

  • Se clarifica modul de analiza a deductibilitatii fiscale a cheltuielilor. In acest sens s-a eliminat lista exemplificativa a cheltuielilor deductibile care de multe ori crea confuzie intrucat era interpretata drept lista exhaustiva de catre  inspectorii fiscali. Noile prevederi indica in mod expres ca sunt cheltuieli deductibile cheltuielile efectuate in scopul activitatii economice (s-a inlocuit sintagma „in scopul realizarii de venituri impozabile”), cu exceptia celor care sunt deductibile limitat sau nedeductibile enumerate in mod expres.
  • Se adauga o prevedere expresa pentru cheltuielile salariale sau asimilate salariilor (adica impozitate similar salariilor). Astfel, daca nu sunt prevazute expres ca fiind deductibile limitat sau nedeductibile, orice cheltuieli salariale sau asimilabile salariilor vor fi deductibile.
  • Baza de calcul pentru deductibilitatea cheltuielilor de protocol s-a modificat. Conform noilor reglementari limita de 2% se va aplica asupra profitului contabil la care se adauga cheltuielile cu impozitul pe profit si cheltuielile de protocol.
  • S-a majorat limita de deductibilitate fiscala a cheltuielilor sociale de la 2% la 5% aplicata asupra valorii cheltuielilor cu salariile.
  • Se clarifica deductibilitatea fiscala a cheltuielilor cu voucherele de vacanta. Acestea nu sunt considerate cheltuieli sociale astfel ca sunt deductibile in limita valorilor impuse de reglementarile specifice (similar tichetelor de masa).
  • Nu mai exista limitare a deductibilitatii cheltuielilor cu pensiile facultative sau primele de asigurare voluntara de santate. Atentie! Ele insa vor fi in contiuare avantaj salarial pentru suma ce depaseste limita de 400 euro/persoana, limita aplicabila acum ambelor asigurari.
  • Se introduce o noua prevedere privind deductibilitatea limitata a cheltuielilor cu autoturismele conform careia, in cazul contractelor de leasing, limitarea de 50% se va aplica asupra pierderii nete din diferente de curs (cheltuieli – venituri). In acest sens se va tine cont si de veniturile din diferente de curs realizate.
  • Se introduce o exceptie privind nedeductibilitatea cheltuielilor cu dobanzile si penalitatile datorate catre autoritati romane sau straine, conform careia nedeductibilitatea nu se aplica penalitatilor generate de contracte comerciale incheiate intre contribuabil si autoritati.
  • Se majoreaza procentul privind acordarea creditului fiscal in cazul angajarii de cheltuieli cu sponsorizarea de la 3 la mie la 5 la mie (= 0,5%) din cifra de afaceri.
  • Se mentioneaza expres ca vor fi deductibile cheltuielile cu stocurile/mijloacele fixe in urmatoarele situatii:
    • au fost incheiate contracte de asigurare
    • au fost degradate calitativ si se face dovada distrugerii
    • au termen de valabilitate/expirare depasit, conform legii, facandu-se insa referire la conditii ce vor fi explicitate in norme.
  • Se introducere o regula noua conform careia daca nu se poate tine o evidenta exacta a cheltuielilor aferente veniturilor neimpozabile, atunci se va considera ca cheltuielile comune (conducere si administrare etc) sunt nedeductibile proportional cu cota procentuala corespunzatoare proportiei veniturilor neimpozabile in total venituri.
  • Se stabileste ca vor fi deductibile pierderile din creante, pentru partea acoperita de provizion, inregistrate si in urmatoarele situatii:
  • punerea in aplicare a unui plan de reorganizare, confirmat printr-o sentinta judecatoreasca, in conformitate cu prevederile Legii 85/2014
  • au fost incheiate contracte de asigurare
  • Se mentine prevederea expresa conform careia sunt considerate cheltuieli deductibile cheltuielile cu  evaluarea/reevaluarea activelor fixe corporale apartinand domeniului public al statului luate in concesiune, precum si cheltuielile cu inscrierea in cartile funciare a dreptului de proprietate a statului sau UAT-urilor asupra bunurilor publice
  • primite in concesiue, cheltuieli efectuate la solicitarea conducatorului institutiei titulare a dreptului de proprietate.
  • S-au eliminat prevederile referitoare la nedeductibilitatea urmatoarelor:
    • cheltuielile cu serviciile de management, consultanta, asistenta sau alte prestari de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestarii acestora in scopul activitatilor desfasurate si pentru care nu sunt incheiate
    • contracte.
    • cheltuielile inregistrate in contabilitate, care nu au la baza un document justificativ, potrivit legii, prin care sa se faca dovada efectuarii operatiunii sau intrarii in gestiune, dupa caz, potrivit normelor

Rezerve si provizioane

  • Se modifica baza de calcul a rezervei legale. In acest sens rezerva deductibila fiscal se va calcula prin aplicarea procentului de 5% asupra profitului contabil la care se adauga cheltuielile cu impozitul pe profit pana ce aceasta va atinge 20% din capitalul social.
  • Dispare din conditiile de deductibilitate a provizioanelor pentru deprecierea creantelor celebra sintagma: „au fost incluse in veniturile impozabile ale contribuabilului”. Practic, acum conditiile de deductibilitate a provizioanelor in procent de 30% din valoare creantelor, includ 3 conditii referitoare la creante:
  1. sa nu fie incasate in 270 zile
  2. sa nu fie garantate de alta persoana
  3. sa nu fie la o persoana afiliata
  • De asemenea, acum conditiile de deductibilitate a provizioanelor in procent de 100% din valoare creantelor, includ 3 conditii referitoare la creante:
  1. sunt detinute la o persoana juridica asupra careia este declarata procedura de deschidere a falimentului, pe baza hotararii judecatoresti, sau asupra unei persoane fizice asupra careia este deschisa procedura de insolventa
  2. sa nu fie garantate de alta persoana
  3. sa nu fie la o persoana afiliata
  • In cazul diminuarii capitalului social, partea din rezerva legala dedusa, corespunzatoare diminuarii, reprezinta element similar veniturilor.
  • Se introduce o prevedere conform careia in situatia in care rezervele reprezentand  facilitati fiscale sunt mentinute pana la lichidare, acestea nu sunt luate in calcul la rezultatul fiscal al lichidarii.

Dobanzi

  • In ceea ce priveste gradul de indatorare si deducerea cheltuielilor cu dobanzile si diferentele de curs valutar, se precizeaza in mod expres ca pentru determinarea gradului de indatorare, in capitalul imprumutat se includ si creditele/imprumuturile cu termen de rambursare peste un an pentru care, in conventiile incheiate, nu s-a stabilit obligatia de a plati dobanzi.
  • Totodata, se limiteaza deductibilitatea fiscala a cheltuielilor cu dobanda si diferentele de curs in cazul imprumuturilor pe termen scurt cu termen de rambusare prelungit peste 12 luni. Practic, impozitul pe profit se recalculeaza si pentru perioada de rambursare anterioara prelungirii.
  • Se reduce procentul de dobanda deductibila in cazul imprumuturilor in valuta primite de contribuabili de la alte entitati decat cele enumerate in mod expres de la 6% la 4%.
  • Cheltuielile cu dobanzile care sunt incluse in costul de achizitie sau in costul de productie al unui activ cu ciclu lung de fabricatie, potrivit reglementarilor contabile aplicabile, nu intra sub incidenta limitarilor fiscale privind gradul de indatorare.

Amortizari

  • Se vor amortiza fiscal si cheltuielile aferente achizitionarii contractelor de clienti (in cazul transferurilor de business, de exemplu) recunoscute ca imobilizari corporale.
  • Cheltuielile de constituire, recunoscute contabil ca si imobilizare, se amortizeaza fiscal pe 5 ani.
  • Se explica clar modul in care se amortizeaza investitiile efectuate la mijloacele fixe existente: majorand valoarea fiscala ramasa, pe durata de amortizare ramasa, folosind aceeasi metoda de amortizare. De asemenea se precizeaza expres ca in cazul mijloacelor fixe complet amortizate se va da o noua durata de amortizare stabilita de o comisie tehnica interna sau de un expert tehnic independent. Aceeasi regula se aplica si in cazul inlocuirii de parti componente;
  • Se specifica expres ca in cazul autoturismelor categoria M1 (maxim 9 scaune inclusiv sofer) pentru care amortizarea fiscala este limitata la 1500 lei/luna, castigurile sau pierderile in cazul scoaterii din functiune NU se vor determina in baza formulei: valoare fiscala – deduceri de amortizare fiscala. Nu se precizeaza insa nici cum se vor determina, urmand ca acest fapt sa fie stabilit, probabil, in norme.
  • Se introduc prevederi detaliate privind regimul fiscal al amortizarii in cazul mijloacelor fixe trecute in conservare.
  • Se introduc prevederi detaliate privind regimul fiscal aplicabil amortizarii cheltuielilor cu activitatile de explorare/exploatare a resurselor naturale.

Plata si depunerea declaratiei de impozit pe profit

  • Se stabileste ca pentru contribuabilii care aplica sistemul de plati anticipate, plata si declararea impozitului pentru trim IV se va face pana la 25 decembrie a anului de calcul (si nu 25 ianuarie a anului urmator, ca in prezent).
  • In cazul in care in primul an de aplicare a sistemului de plati anticipate se obtine pierdere fiscala, in al doilea an se va plati impozitul calculat trimestrial ca 16% * profit contabil, numai pentru trim I-III, urmand sa se faca definitivarea pana la 25 martie. Daca si in al doilea an se obtine pierdere fiscala, in al treilea an trebuie aplicat sistemul de calcul efectiv trimestrial, nemaifiind posibila aplicarea sistemului de plati anticipate.

Impozitul pe dividendele platite persoanelor juridice

  • De la 01 Ianuarie 2017 cota de impozit pe dividende devine 5%
  • In continuare se mentine neclara prevederea: ” in cazul in care dividendele distribuite nu au fost platite pana la sfarsitul anului in care s-au aprobat situatiile financiare anuale, impozitul pe dividende aferent se plateste, dupa caz, pana la data de 25 ianuarie a anului urmator, respectiv pana la data de 25 a primei luni a anului fiscal modificat, urmator anului in care s-au aprobat situatiile financiare anuale” Exemplu: Situatiile financiare ale anului 2015 se aproba in anul 2016. Profitul anului 2015 se distribuie la dividende in anul 2017. Plata efectiva a dividendului se face in 2018. Cand apare obligatia de plata a impozitului pe dividende?
  • Se clarifica faptul ca, daca se indeplinesc conditiile de detinere (minim 10% pe 1 an) in ultima zi a anului in care s-au aprobat situatiile financiare, atunci pentru dividendele distribuite si neplatite nu se va retine impozit;

Impozitarea veniturilor obtinute de nerezidenti din proprietati imobiliare

  • Se clarifica modul de impozitare a veniturilor obtinute de persoane juridice straine din transferul proprietatilor imobiliare situate in Romania sau al oricaror drepturi legate de aceste proprietati, a veniturilor din exploatarea resurselor naturale situate in Romania si a veniturilor din vanzarea-cesionarea titlurilor de participare detinute la o persoana juridica romana. In acest sens se elimina prevederea conform careia exista posibilitatea impozitarii la sursa a acestor venituri de catre platitor. Practic, impozitarea se va realiza direct de catre nerezident, acesta fiind obligat sa se inregistreze fiscal in Romania.

[slideshow_deploy id=’17217′]

https://www.avocatnet.ro/