Relieful ne salvează în caz de cutremur

Seismul s-a resimţit mult mai puţin în Valea Jiului datorită reliefului muntos. Potrivit estimărilor specialiştilor, în municipiul Petroşani este exclusă posibilitatea manifestării unor mişcări telurice de magnitudine foarte mare.

135937_02

Valorile maxime la care ar putea ajunge un cutremur de pământ în Capitala Văii Jiului ar fi de 3,5  – 4 grade pe scara Richter. „Munţii ne-au salvat şi la cutremurul din 1977. La noi nu a avut o magnitudine mai mare de 4 grade pe scara Richter”, spun specialişti în construcţii. Totodată, în Petroşani, nu există clădiri cu risc de prăbuşire la un cutremur obişnuit, cel puţin nu la imobilele ridicate după cutremurul din 1977. Probleme ar putea fi la unele clădiri din Colonie dar, acolo este vorba despre  proprietăţi vechi de peste o sută de ani în unele cazuri şi care ar trebui reabilitate de proprietari.

[slideshow_deploy id=’19661′]