Se judecă apelul lui Norocel/  Individul a omorât doi oameni cu BMW-ul său

Condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare pentru ucidere din culpă, tânărul care a îndoliat două familii din Petroşani va da explicaţii în faţa magistraţilor de la Curtea de Apel Alba Iulia, unde speră să i se reducă pedeapsa.

norocel

Teribilistul din Petroşani, aflat sub control judiciar, ajunge  în faţa completului Curţii de Apel Alba Iulia unde urmează să se decidă dacă sentinţa de trei ani şi jumătate a primei instanţe este justă. Tot la termenul de joi, urmaşii celor două victime spulberate pe trecerea de pietoni vor încerca, la rândul lor, să-i convingă pe judecători că sentinţa primită de tânăr este prea blândă. Măturar Codruţ Norocel a spulberat cu bolidul său de lux două persoane pe o trecere de pietoni din centrul municipiului Petroşani, în aprilie 2014, iar exact la un an de zile de la tragicul accident care a îndoliat două familii, judecătorii de la Petroşani l-au condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare. Din această pedeapsă i-a făcut scăzută perioada de arest la domiciliu de un an.

[slideshow_deploy id=’22083′]