Temeri. Nu vor să salveze CEH, ci caută lichidarea lui!?

Sindicaliştii din minerit se tem că, de fapt, conducerea numită politic a Complexului Energetic Hunedoara nu vrea să salveze cu adevărat compania, ci merg spre lichidarea ei.

CEH-Hunedoara

Niciun partid nu ar vrea să deconteze politic eşecul numit CEH, care este îngenunchiat sub povara datoriilor la bugetul de stat şi la furnizori după nici trei ani de la înfiinţare. În data de 24 octombrie, oficialii entităţii energetice hunedorene trebuie să susţină, în faţa Comisiei Europene, planul de redresare, dar sindicaliştii se tem că din adins se vor prezenta cu un program slab, aşa încât CE să nu poată fi de acord cu el. „Administraţia CEH pregăteşte un plan FOARTE PROST pe care îl va prezenta Comisiei Europene în 24.10.2015. Scopul este acela de a „OBŢINE” lichidarea CEH. Totul pentru ca partidele politice să nu deconteze electoral acest eşec, numit CEH. Din păcate sunt atâtea partide politice care sustin acest demers, dar mai trist este faptul că şi unele sindicate li se alătură acestor trădători”, spune Cristian Iştoc, vicepreşedintele Sindicatului “Muntele”, reprezentativ la nivelul CEH. Un plan care nici măcar în linii mari nu a fost prezentat sindicatelor, iar reprezentanţii minerilor şi energeticienilor cred că programul a fost ascuns tocmai pentru a nu putea fi contestat.

Înfiinţat de Ziua Morţilor, la data de 1 noiembrie 2012, CEH este pe o pantă descendentă, iar alunecarea spre insolvenţă şi chiar faliment nu pare să mai poată fi oprită. Datoriile complexului cresc de la o lună la alta, atât cele către bugetele de stat, cât și cele către furnizori şi mai mulţi parteneri de afaceri au cerut în instanţă insolvența societății hunedorene, în timp ce peste 150 au formulat alte acţiuni cu obiectul “ordonanţă de plată”.

[slideshow_deploy id=’17636′]