Navetişti pentru o injecţie

Obligaţi să se trateze în localităţile învecinate. Două oraşe din Valea Jiului nu au spitale, aşa se face că bolnavii sunt obligaţi să se trateze la unităţile medicale din localităţile învecinate. Este vorba de oraşul Uricani şi de Aninoasa unde nu funcţionează niciun cabinet medical în afară de cele ale medicilor de familie.

zorg+injectie

“Avem două cabinete ale medicilor de familie, dar nu avem unitate de primiri-urgenţe. Oamenii vin la medicii de familie pentru reţete, dar pentru injecţii sau perfuzii trebuie să meargă la Petroşani sau la Vulcan”, a declarat Nicolae Dunca, primarul oraşului Aninoasa.

Edilii aninoseni îşi pun speranţele în medicul Petre Corlan care vrea să realizeze aici un centrul de îngrijire, dar şi de asistenţă  medicală continuă.

“Să sperăm că domnul Corlan va reuşi în ceea ce şi-a propus şi atunci vom avea şi noi în localitate un centrul de asistenţă medicală”, a mai subliniat Dunca.

Aceeaşi problemă legată de asistenţa medicală este şi la Uricani. Dănuţ Buhăescu a precizat că unitatea nu funcţionează.“Am început lucrările în 2003 şi unitatea nu funcţionează nici acum. Nici nu va funcţiona”, a spus Dănuţ Buhăescu, în faţa ministrului fondurilor Europene ,Marius Nica.

 

[slideshow_deploy id=’17217′]