Probleme grave pe tronsonul Orăştie – Sibiu/ Autostrada a fost construită pe apă şi argilă!

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale confirmă, într-un nou comunicat de presă, că Autostrada Orăştie – Sibiu va fi demolată pe o porţiune de cel puţin 300 de metri, la niciun an de la inaugurarea ei. Constructorul este, însă, cel care trebuie să suporte toate costurile.

55d73136682ccf9f6e5639a2

Tronsonul de autostradă care prezintă probleme a fost dat în folosinţă cu doar zile înainte de alegerile prezidenţiale din 2014 în prezenţa Primului Ministru Victor Ponta. Ponta nu a câştigat, cu sau fără autostradă, dar la niciun an pierd şi participanţii la trafic, şi asta din cauză că drumul este închis din cauza problemelor grave de infrastructură. Autostrada de 22 de kilometri a fost închisă, pentru că o porţiune de 300 de metri a luat-o la vale.

În luna septembrie, CNADNR anunţa că lucrările defectuoase realizate de către constructorul italian Impregilo au dus la crăpăturile din asfaltul autostrăzii A1 Orăştie – Sibiu Lot 3 şi nu alunecările de teren cum s-a vorbit iniţial, iar acum trebuie să remedieze problem ape banii lui. Lucrurile se complică, însă, pentru că deficienţele sunt mai mari decât se credea la început, iar 300 de metri de autostradă trebuie demolaţi şi refăcuţi de la capăt. De fapt, săpăturile au scos la iveală că totul s-a construit  pe o zonă cu apă şi argilă, iar fără consolidarea terenului, şoseaua a alunecat. CNADNR anunţă că a solicitat încă trei expertize independente, iar concluzia la care s-a ajuns confirmă nerespectarea proiectului tehnic aprobat şi greşeli de execuţie. Cere acum că antreprenorul Salini Impregilio să repare totul şi să refacă de la zero cei 300 de metri pe banii lor. “Menţionăm că lucrările de remediere vor fi executate pe riscul şi cheltuiala Antreprenorului, fără costuri suplimentare pentru CNADNR SA.  În prezent se investighează cauzele care au determinat producerea acestor fisuri în vederea stabilirii măsurilor de remediere necesare. Antreprenorul şi Consultantul aplică un program permanent de monitorizare zilnică, urmărind astfel evoluţia acestui fenomen în vederea remedierii defectelor constatate. Încă de la apariția fisurii, compania a informat opinia publică despre necesitatea de a investiga cauzele apariției acesteia; Numai în ultima perioadă, CNADNR SA a solicitat pe baza rapoartelor reprezentanţilor companiei, încă trei expertize de specialitate independente. Concluzia la care s-a ajuns confirmă nerespectarea proiectului tehnic aprobat și greșeli de execuție. Astfel, Antreprenorului (Salini Impregilo) i s-a impus de către CNADNR SA să refacă cei 200 – 300 m ai corpului de autostradă unde au apărut degradările prin demolarea acestuia și refacerea corespunzătoare, în conformitate cu proiectul tehnic aprobat”, se arată în cel mai recent comunicat de presă al CNADNR.

Problema este seriaosă şi necesită timp pentru remedierea ei. Ar exista două variante pentru a rezolva această problema. Prima, mai scumpă, prin care vor fi turnaţi piloni de 20 de metri în adâncime, iar peste ei va fi construită autostrada. Varianta a două, mai ieftină ar fi să se umple zona cu pietriş care ar consolida terenul, iar autostrada construită astfel ar fi rezistentă.

Început încă din iunie 2011, tronsonul lung de circa 22 de km trebuia să fie gata încă din primăvară lui 2013, dar din cauza întârzierilor acumulate a fost amânat cu un an. În cele din urmă a fost deschis traficului pe 14 noiembrie 2014, chiar cu două zile înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale în care premierul Ponta părea candidatul preferat. Numai că au tot existat voci acre atenţionau că acets lot de autostradă afectat puternic de alunecări de teren nu ar trebui inaugurat şi că deschiderea drumului este grăbită. CNADNR a precizat, însî, la acel moment, că inspecţiile tehnice au constatat că deschiderea circulaţiei se poate face în siguranţă şi oricum lucrările vor continuă până când se va face o recepţie finală. După nici o lună, însă, au apărut şi primele probleme care s-au agravat cu fiecare zi care trecea.

De precizat că lucrările la tronsonul de 22 de kilometri dintre Orăştie şi Sibiu au costat aproape 140 de milioane de euro.

[slideshow_deploy id=’17636′]