CEH, fără perspective reale de redresare

Complexul Energetic Hunedoara nu are perspective reale de redresare, cel puţin nu în viitorul apropiat. După numai trei ani de la înfiinţare, compania energetică este înglodată în datorii către bugetele de stat sau către furnizorii care au acţionat complexul în instanţă. În acelaşi timp, viitorul sumbru impune un program drastic de restructurare şi reorganizare.

O spune chiar ministrul Energiei, Andrei Gerea, în nota de fundamentare a hotărârii privind disponibilizările de personal. Acesta recunoaşte franc că “nu există premise, în perioada următoare, pentru creşterea veniturilor la un nivel care să poată susţină actuala structură organizatorică. Pe lângă celelalte măsuri de reducere a costurilor în vederea redresării activităţii, Complexul Energetic Hunedoara trebuie să implementeze un amplu program de restructurare şi reorganizare”. Acesta presupune trecerea în conservare a unor mijloace fixe care nu mai sunt folosite în procesul de producţie; reducerea creanţelor prin ridicarea gradului de colectare a creanţelor restante prin încasarea acestora direct de către Sucursala Electrocentrale Paroşeni; valorificarea deşeurilor provenite din casări şi dezmembrări echipamente de la sucursale energetice şi miniere, dar şi renegocierea clauzelor contractului colectiv de muncă.

ceh2

Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. a fost înfiinţată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1023/2011 privind unele măsuri de reorganizare a producătorilor de energie electrică de sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin fuziunea a doi producători independenţi de energie electrică şi termică pe bază de huilă provenită, în principal, din bazinul minier al Văii Jiului: S.C. Electrocentrale Deva S.A. şi S.C. Electrocentrale Paroşeni S.A., iar la data de 01 august 2013 Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. a fuzionat, prin absorbţie, cu Societatea Naţională a Huilei S.A., constituită la începutul anului 2013, prin desprinderea a patru unităţi de exploatare viabilă a huilei din fosta Companie Naţională a Huilei S.A.

Domeniul principal de activitate al acestei societăţi este producţia de energie electrică şi termică, transportul şi distribuţia energiei termice.

Capitalul social al Complexului Energetic Hunedoara S.A. este în valoare de 354.535.330 lei iar acționarul este Statul Român, reprezentat prin Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri.

Ministerul Energiei spune că numărul angajaţilor trebuie redus pentru eficientizarea activităţii acestei societăţi ţinând cont de actuala conjunctură economico-financiară a societăţii.

De ce a ajuns CEH în această situaţie

Interesant este de văzut de ce s-a ajuns la această situaţie, după doar trei ani de la înfiinţare, în condiţiile în care în 2012 s-a creat o structură curăţată de datorii.

Oficialii din Ministerul Energiei vorbesc despre scăderea consumului brut de energie electrică sub impactul crizei economice şi al contractării sectorului industrial.  În plus, o influenţă negativă a avut-o şi reducerea preţurilor medii de vânzare a energiei electrice la producător pe principalele componente ale pieţei angro de energie dar şi creşterea preţului certificatelor de CO2 de la 4,65 EUR/EUA în data de 07.01.2012 la 7,14 EUR/EUA în data de 30.12.2014. CEH s-a mai prăbuşit şi după măsura subvenţionării producătorilor de energie din surse regenerabile prin preţul certificatelor verzi şi, totodată prin scăderea preţului pe PZU ca urmare a creşterii cantităţilor tranzacţionate de producătorii de energie din surse regenerabile. Alţi factori identificaţi de oficialii guvernamentali sunt introducerea impozitului pe construcţii speciale, devalorizarea monedei naţionale în raport cu principalele valute în care Societatea are contractate credite, creşterea redevenţei miniere, diminuarea cantităţii de cărbune extras la sucursalele miniere din cauza lipsei investiţiilor pentru eficientizarea exploatării şi creşterea productivităţii în activitatea extractivă, productivitate scăzută în activitatea extractivă, în principal, din cauza mediei de vărstă ridicate pentru profilul de activitate (43,1 ani) necompensată prin tehnologie de mică mecanizare.

[slideshow_deploy id=’19659′]