Nu mai vor cabane în Pasul Vâlcan

Au concesionat terenurile, dar au renunţat la ele. Este vorba de mai mulţi investitori din municipiul Vulcan care au concesionat parcelele din Pasul Vâlcan, iar din cauza costurilor mari au renunţat.

merisanu1“Au fost foarte mulţi care au dorit să concesioneze, toată lumea a crezut că dacă va lua teren acolo va construi imediat şi va curge lapte şi miere, dar s-a dovedit că sunt investiţii destul de costisitoare, iar cei care au luat parcele la licitaţie, le-au predat înapoi, dar avem informaţii că sunt investitori care şi-au terminat şi proiectele de cabane şi sperăm că din primăvară să se apuce de construit”,  a declarat Cristian Merişanu, viceprimarul municipiului Vulcan.

În tot acest timp în Pasul Vâlcan au loc lucrări. Se va realiza un apres-ski.

“Construim un apres-ski pe lângă pârtia pe care o are primăria Vulcan în zonă şi unde îmi doresc ca la anul să vorbim de un domeniu schiabil în dezvoltare. Sperăm ca şi preşedintele Consiliului Judeţean să ne ajute cu drumul. Este un proiect pe care noi ni-l dorim şi anume deschiderea drumului de la Gorj spre Vulcan, un drum care să concureze cu Transalpina şi un drum care odată făcut Pasul Vâlcan va fi mult mai uşor de dezvoltat fiind situat pe acest drum”,  a conchis viceprimarul.

Ar mai fi nevoie de 11 milioane de euro pentru finalizarea lucrărilor, iar reprezentanţii administraţiei locale îşi pun speranţa în Guvern, iar dacă nu în fondurile euriopene. Statiunea montana Pasul Valcan ar trebui sa fie unita cu cea din Straja. Cel putin acesta este proiectul de dezvoltare a domeniilor schiabile din vestul Vaii Jiului. Consiliul Local Vulcan în implementarea proiectului „Schi în România, oraşul Vulcan” începând cu anul 2009.

 

 

[slideshow_deploy id=’19658′]