S-au dat inspectori ANAF

 

Escrocii inventează noi şi noi metode de a face bani de pe urma celor creduli, iar după metoda „accidentul” ori a „câştigării unui premiu”, ţeparii se folosesc de spaima multor patroni şi se dau inspectori de la ANAF.

ANAF

Aşa s-a întâmplat şi la începutul acestei săptămâni când o societate privată din Petroşani a fost păgubită cu 3000 de lei. Angajaţii firmei au primit un telefon de la o persoană care le-a cerut o „sponsorizare” şi s-a recomandat ca inspector ANAF. „Contabilul firmei a mers la director şi a cerut aprobare pentru a vira banii, probabil că fiind vorba de o sumă mică nu şi-au dat seama despre ce este vorba şi au făcut transferul. Ulterior au realizat că este ceva putred la mijloc, cum să ceară ANAF sponsorizări. Au sunat la persoana care a cerut sponsorizarea dar nu le-a mai răspuns nimeni. S-au interesat la Fisc în Petroşani şi li s-a spus că inspectorii fiscali nu pot cere sponsorizări, legea le interzice aşa ceva şi au fost victima unei înşelăciuni”, ne-a declarat un apropiat al firmei înşelate. Reprezentanţii societăţii înşelate au depus plângere pentru înşelăciune.

 

 

 

[slideshow_deploy id=’13836′]