Ca să facă economii la huilă, Termocentrala Paroşeni trece pe CAF

 

Termocentrala Paroşeni va funcţiona, cel puţin o perioadă,  pe cazanul cu apă fierbinte (CAF), cel puţin până vine gerul, asta pentru a face economii la huilă. Informaţia a fot dezvăluită de primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, după întâlnirea pe care a avut-o cu directorul CEH, Emil Floruţ.

termocentrala-paroseni

Funcţionarea doar a CAF-ului este una dintre măsurile implementate de conducerea Complexului Energetic Hunedoara pentrua  reduce consumul de huilă, care este insuficientă şi nu asigură stocurile necesare.

”Directorul CEH, ne-a prezentat, în principiu două soluții. Una că de marţi Termocentrala Paroșeni trece pe CAF (cazan cu apă fierbinte) și înseamnă o economie de cărbune de 1600 – 1700 tone pe zi, iar cea de a doua măsură este să facă un protocol și un program astfel încât minerii să lucreze și de sărbători și sâmbăta și duminica”, a spus Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroșani. Ridzi a precizat că soluţia punerii în funcțiune a CAF-ului este valabilă doar în perioada în care afară încă sunt temperaturi pozitive. De precizat, însă, că, o dată cu trecerea pe CAF se produce doar agent termic necesar sistemului centralizat de încălzire şi nu şi energie electrică prin cogenerare, ceea ce înseamnă venituri mai mici pentru Termocentrala Paroşeni.

 

 

[slideshow_deploy id=’19658′]