Ce îi cer reprezentanții Mișcării Populare lui Dacian Cioloș ?

Reprezentații Mișcării Populare vor să îi reamintească lui Dacian Cioloș,una dintre primele măsuri anunțate la începerea mandalui de Premier și anume  „transparența totală a actului administrativ” .

12063476_431194223743385_6134901827834849078_n

Mișcarea Populară consideră că amploarea fenomenului de plagiat în rândul demnitarilor , afecteaza Guvernul și ii cer lui Dacian Cioloș ca în prima ședință a guvernului să adopte o Hotărâre de Guvern prin care :

  • Ministerul Educației să fie obligat să publice, în maximum 48 de ore,  lista tuturor titlurilor doctorale validate de minister în ultimii 25 de ani. Lista va cuprinde numele beneficiarilor, titlurile tezelor de doctorat precum și conducătorul de doctorat.
  • Toate universitățile care au, sau au avut școli doctorale, sunt obligate să pună la dispoziția oricărui solicitant, în maximum 48 de ore, copii după orice teză de doctorat solicitată. În perspectivă, să fie imediat activat portalul titlurilor doctorale, pe care să se înceapă publicarea tuturor tezelor de doctorat.
  • Să dispuneți schimbarea componenței Consiliului Național de Etică, acum subordonat politic ministrului Educției, deci Guvernului, cu specialiști de largă recunoaștere internațională, neafiliați politic, cu doctorate obținute la universități de prestigiu din UE și America, și care să asigure obiectivitatea și profesionalismul analizării originalității tezelor de doctorat.
  • Toți posesorii de titluri doctorale dovedite ca fiind incorect obținute, să-și piardă imediat titlul de doctor și să restituie statului sumele încasate ca indemnizații în baza titlului doctoral. Fără aceste prime măsuri decisive, nu vom avea dovada că premierul României are voința și determinarea de a trece de la vorbă la fapte, și toate bunele intenții afișate vor sfârși într-o deziluzie lamentabilă.

[slideshow_deploy id=’17636′]