Demers parlamentar pentru Drumul lui Băsescu şi a Gării Petroşani

Parlamentarii din judeţul Hunedoara au adresat o scrisoare deschisă Premierului şi Vice- premierului pentru deblocarea fondurilor necesare reabilitării DN 66 A Câmpul lui Neag – Herculane, cunoscut sub numele de „Drumul lui Băsescu”, precum şi a Gării Petroșani.
 PICT0074
 
 
Iniţiativa acestei scrisori deschise aparţine senatorului Haralambie Vochiţoiu, iar parlamentarii hunedoreni solicită Prim-ministrului Dacian Cioloș și Viceprim-ministrului Vasile Dîncu – Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Public includerea în proiectul Legii Bugetului de stat pentru anul 2016 a finanțării necesare pentru reabilitarea Drumului Național 66A Câmpu lui Neag – Herculane și pentru modernizarea stației de cale ferată Petroșani. În aceeași problemă, senatorul Vochițoiu a înaintat un apel și domnului Dan Marian Costescu, Ministrul Transporturilor, care s-a angajat că lucrările la aceste două obiective importante ale județului vor fi sprijinite.
  
În scrisoarea deschisă se arată că județul Hunedoara, este printre cele mai urbanizate județe din țară, dar și printre cele mai sărace zone din Uniunea Europeană, una din cauzele acestei realități fiind starea precară a infrastructurii de transport care, timp de peste două decenii, a condamnat îndeosebi sudul județului la izolare. Consecința se vede astăzi în datele statistice privind locurile de muncă și nivelul scăzut al salariilor, la care se adaugă exodul masiv al tinerilor și specialiștilor hunedoreni plecați la muncă în alte zone din țară sau din străinătate, spun iniţiatorii demersului. Parlamentarii județului arată că sprijinirea guvernamentală a acestor două proiecte majore are capacitatea să readucă județul Hunedoara în circuitul economic național. În argumentare se arată că lucrările de amenajare a Drumului Național 66A Câmpu lui Neag – Herculane, construit pe un vechi drum forestier, au început în anul 1999, în timpul guvernului condus de Radu Vasile și au fost întrerupte de mai multe ori, ultima oară, fiind reluate în 2006 și sistate în 2008. În ceea ce privește Stația de cale ferată Petroșani, se precizează că acesta a fost dată în folosință în 1870, adică în urmă cu 145 de ani și de-a lungul timpului a beneficiat de foarte puține lucrări de întreținere, fără să fi fost reabilitată vreodată, fiind posibilă chiar prăbușirea unor secțiuni ale acesteia.
[slideshow_deploy id=’20328′]