Acuzat în Dosarul retrocedărilor ilegale, Prinţul Paul este Cetăţean de Onoare al Petroşaniului

Arestat la domiciliu în Dosarul retrocedărilor ilegale, Prinţul Paul al României este Cetăţean de Onoare al Municipiului Petroşani încă din 2012.

paul

La acea vreme, într-o atmosferă festivă, Prinţul Paul de România a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Petroşani, distincţie acordată de Consiliul Local, iar oficialii au motivat că au apreciat munca sa depusă pentru România şi pentru patrimoniul nostru naţional. În 17 mai 2012, Prinţul Paul de România şi Prinţesa Lia au fost primiţi cu pânie şi sare la Primăria Petroşani, de un grup de momârlani autentici, îmbrăcaţi în tradiţionalele costume populare, iar cuplul princiar a  vizitat mai întâi Biserica Sf. Varvara, unde se găseşte primul Muzeu al Momârlanilor, iar mai apoi delegaţia a poposit la sediul administraţiei publice locale, unde înaltului oaspete i-a fost înmânat titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Petroşani. Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, a declarat la acea vreme că  distincţia îi este acordată pentru modul în care Prinţul s-a implicat în păstrarea şi conservarea monumentelor istorice, dar şi pentru ampla acţiune de promovare a ţări. Pe de altă parte, înaltul oaspete, preciza că a fost fermecat de frumuseţea zonei, care merită promovată şi că va sprijini cât va putea Valea Jiului şi sublinia că trebuie promovat turismul în Valea Jiului, pentru că zona este de o frumuseţe aparte. Numai că, de atunci, nimeni nu l-a mai văzut prin Vale şi nici vorbind despre această zonă în ieşirile publice, cel puţin cele televizate.

Paul de România este pus sub urmărire de DNA în dosarul retrocedărilor ilegale, alături de alţi inculpaţi, printre care Remus Truică şi Dan Andronic. Procurorii anticorupţie susţin că, , începând din anul 2006, prinţul Paul i-a promis lui Remus Truică şi asociaţilor lui din grupul infracţional o cotă parte importantă, cuprinsă între 50% şi 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendica şi, ulterior, le-a şi dat acestora bunurile, pe măsura obţinerii lor, în schimbul intervenţiei membrilor grupului pe lângă funcţionari publici cu atribuţii în reconstituirea/retrocedarea dreptului de proprietate din Bucureşti şi din alte judeţe sau pe lângă judecători. DNA susţine că Prinţul Paul, Remus Truică şi ceilalţi membri ai grupului ”au ascuns natura ilicită a înţelegerii, prin încheierea în 1 noiembrie 2006 a unui contract de cesiune, cu privire la bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii, între prinţul Paul şi SC Reciplia SRL, reprezentată de Remus Truică”.

”În concret, acest contract redactat de Robert Roşu prevede că Paul Philipe Al României, în calitate de cedent, transmite/cesionează fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente şi viitoare asupra unor bunuri imobile, enumerate şi identificate în contract (între care şi Ferma Băneasa cu un teren în suprafaţă de 28,63 hectare). Reciplia SRL se obligă să plătească în anumite condiţii o sumă de bani şi să asigure sprijin şi asistenţă în legătură cu bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire. Ulterior, ca urmare a acestui act, Paul Philipe Al României a semnat alte înscrisuri/contracte prin care s-a urmărit ascunderea provenienţei ilicite a bunurilor retrocedate, antecontracte de vânzare – cumpărare, înţelegeri («înţelegerea» din 13 aprilie 2011 şi actul adiţional la aceasta)”, se arăta într-un comunicat al DNA.

[slideshow_deploy id=’20328′]