Fostul secretar PCR Ilie Păducel a intrat în PNL pe uşa din dos

Liderul PNL Hunedoara, Bogdan Ţîmpău, nu s-a abţinut şi l-a adus în partid, în cele din urmă, pe primarul în exerciţiu al Petrilei, Ilie Păducel. Numai că decizia va fi contestată, spun surse bine informate.

pad

Liberalii din Petrila nu se opun ca Ilie Păducel să intre în PNL, ci doar să se stabilească oficial dacă acesta respectă decalogul de integritate al partidului sau dacă documentul este, în judeţul Hunedoara, doar praf în ochii alegătorilor. Păducel a  fost adus aproape de mână în partid  de Bogdan Ţîmpău, preşedintele PNL Hunedoara, iar intrarea lui în partid s-a votat în Biroul politic reunit, respectiv vechiul PNL şi vechiul PDL, unde Păducel ar fi trebuit să obţină jumătate plus unu din voturi, ne-au precizat sursele. Au fost 18 persoane, 9 de la vechiul PNL şi 9 de la fostul PDL. În timp ce liberalii s-au abţinut de la vot, foştii democraţi au votat pentru. Matematic vorbind, primarul Petrilei nu a obţinut jumătate plus unu din voturi. Chiar şi aşa mai există o problemă. Din cei 9 foşti democrat – liberali, doar cinci aveau calitatea de membru, după cum au precizat aceleaşi surse şi, mai mult decât atât, doar 3 aveau plătită cotizaţia la zi şi, potrivit statului partidului, doar cei 3 puteau vota. Pentru Ţîmpău aceste chestiuni nu au contat,  iar Ilie Păducel a devenit de luni seara liberal. Jocul nu este, însă, gata şi nu s-a fluierat de final,asta pentru că sursele menţionate anterior au anunţat că liberalii vor contesta decizia prin care fostul secretar PCR, Ilie Păducel, a fost adus în partid pe uşa din dos.

A fost sau n-a fost!?

Aşa cum spuneam, liberalii nu au nimic împotriva lui Ilie Păducel, însă vor doar ca decalogul de integritate anunţat de liderii centrali ai partidului şi votat ca atare să fie respectat, nu doar să fie doar praf aruncat în ochii alegătorilor. Iar aici intervine problema ,pentru că Ilie Păducel a avut înainte de 1989 o prodigioasă activitate la umbra defunctului PCR. Potrivit CV-ului depus chiar de primarul Petrilei pe site-ul oficial al administraţiei publice locale şi, în consecinţă,a sumat cu mândrie, că acesta a deţinut funcţii politice ani buni, până în 1989, când regimul comunist a fost răsturnat şi Păducel alungat la propriu. Haideţi să vedem împreună ce scrie chiar Ilie Păducel la activitatea profesională: “1969-1975 lacatus subteran la E. M. Lonea; 1975-1979 maistru electro-mecanic subteran la E. M. Lonea; 1979-1981 Presedintele comitetului de sindicat E. M. Lonea; 1981-1988 Secretarul Comitetului de partid la E.M. Lonea; 1988-1989 Primarul orasului Petrila; 1989-1996 artificier la E. M. Lonea;1996- în prezent Primarul Orasului Petrila”. Scurt şi cuprinzător, nu? Ţîmpău încearcă să acrediteze acum ideea că Păducel nu a fost remunerat cât timp a deţinut funcţia politică. Intervine, însă, întrebarea: de ce ar posta cineva, la capitolul “activitate profesională” perioadele de … voluntariat, pentru că, dacă a fost secretar de partid neplătit, înseamnă că a  făcut muncă voluntară ? În plus, în toată această perioadă nu figurează pe CV nici un alt loc de muncă, aşa că, dacă nu a  fost remunerat, din ce a trăit oare acesta? De precizat că există surse care vorbesc despre sume aproape exacte pe care Ilie Păducel le-ar fi câştigat în acea perioadă, în calitate de secretar PCR, respectiv vreo 3.800 de lei la acea vreme. Iar sursele mai spun că, de fapt, Păducel nu a ascuns niciodată că a fost plătit pentru activitatea depusă, iar asta se poate verifica lesne în documentele financiare.

De ce ar vrea, atunci, liderul PNL Hunedoara să acrediteze ideea că Păducel a muncit gratis pentru Partidul Comunist. Răspunsul e simplu: îl încurcă decalogul de integritate adoptat de liberali la nivel naţional care, chiar la primul punct, vorbeşte fix despre lustraţie. Astfel, candidatii liberali nu trebuie sa fi fost ofiţeri sau colaboratori ai fostei securităţi, dar nici să fii făcut parte din nomenclatura comunistă. Ghinion pentru Ilie Păducel, care a fost secretar PCR, asta dacă nu cumva a făcut voluntariat, cum susţine Ţîmpău.

 

[slideshow_deploy id=’17636′]