Urmează precipitaţii mixte şi polei, ne avertizează meteorologii

Avertizare de ploi şi polei pentru intervalul 6 ianuarie, ora 04 – 6 ianuarie, ora 22.

polei-465x390

Potrivit avertizării meteorologice, în intervalul menţionat, temporar vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza formarea poleiului, iar aria acestora va fi în extindere treptată dinspre partea de sud-vest a teritoriului, cuprinzând cea mai mare parte a ţării. Iniţial, depunerile de polei se vor semnala local în Oltenia, sudul Banatului şi sud-vestul Munteniei, iar în prima parte a zilei de miercuri, 6 ianuarie, poleiul se va forma şi în restul Munteniei  şi pe arii restrânse în Dobrogea. După-amiaza şi în prima parte a nopţii de miercuri spre joi (6/7 ianuarie) poleiul va fi prezent local şi temporar, mai ales în regiunile din jumătatea de nord a ţării.

Începând din cursul nopţii de 6/7 ianuarie (miercuri/joi) vor predomina ninsorile, în special în nord-est şi în zona de munte, iar în sud-est va ploua şi se vor cumula cantităţi de apă mai importante.

[slideshow_deploy id=’20328′]