Atenţie cum circulaţi! Sub stratul de zăpadă se poate afla gheaţă

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, deocamdată nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza vremii nefavorabile sau a unor accidente rutiere.
gheata-sub-zapada1
Întrucât în unele judeţe ninge, inclusiv în Hunedoara şi pe autostrada A1 Sibiu – Deva,  trebuie avut în vedere faptul că sub stratul de zăpadă se poate forma gheaţă. Se acţionează cu utilaje de deszăpezire şi de împrăştiere a materialului antiderapant.
Pentru a preveni producerea unor accidente rutiere, poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să aibă în vedere că în curbe, riscul de derapare este ridicat dacă drumul este umed, mai ales atunci când viteza este mare; la fel şi după efectuarea manevrei de depăşire, când se reintră pe banda iniţială. De asemenea, în cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini trebuie folosită frâna de motor. În niciun caz nu trebuie bruscate comenzile! Pentru a putea opri în condiţii de siguranţă atunci când autovehiculul care circulă în faţă frânează brusc, trebuie mărită distanţa în mers; iar în zonele în care temperaturile sunt scăzute şi plouă, conducătorii auto trebuie să ţină cont de faptul că ploaia poate îndepărta materialul antiderapant, iar carosabilul poate deveni alunecos. De aceea, nu trebuie pornit la drum, chiar pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă.
Responsabilii cu drumurile naţionale spun că s-a actionat/patrulat cu 34 auto-utilaje si s-au raspandit 159 tone de material antiderapant pe DN66, DN68, DN7, DN76, DN 74 şi DN 68A.
[slideshow_deploy id=’22083′]