Cimitirul aviatic din Parâng

 

Salvamontiştii din Parâng au reperat epavele unor aparate de zbor militare, unul dintre ele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Atunci, componentele care puteau fi coborâte din vârful muntelui au fost recuperate pentru a servi drept exponate la muzeu, dar restul pieselor au rămas în munte.

646x404 (1)

Au fost grupate pentru a fi luate cu un elicopter, dar acesta n-a mai ajuns în munte. De cinci de zile elicopterul care ar trebui să ducă părţile masive ale aparatelor de zbor, nu mai ajunge în Parâng pentru a le recupera. Cauza ar fi lipsa fondurilor în condiţiile în care operaţiunea este una destul de complexă. „Epavele avioanelor sunt şi acum în munte, nu pot fi transportate pe braţe chiar dacă noi ne-am dori. Sunt într-o zonă greu accesibilă şi doar cu un elicopter ar putea fi aduse de acolo. Când vor fi coborâte nu ştiu să vă spun, dar noi putem da o mână de ajutor oricând se doreşte”, spun salvatorii montani. Spre sfârşitul anului 2010, salvamontiştii din Parâng împreună cu trei muzeografi au găsit părţi importante ale epavei unui avion militar prăbuşit în urmă cu circa 47 de ani şi le-au transportat spre o zonă accesibilă de unde ar fi trebuit luate de elicopter şi apoi să ajungă la muzeu. Tot atunci s-a descoperit şi o altă epavă, a unui avion de vânătoare nemţesc prăbuşit în Parâng în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Avionul căutat iniţial de salvamontişti efectua un zbor ultrasecret între Craiova şi Timişoara, în iarna anului 1965, avea la bord un echipaj militar format din 5 ofiţeri şi a fost prins de o furtună deasupra vârfului Parâng. Pilotul a încercat să aterizeze forţat pentru a scoate aparatul din furtună. Singurul loc unde putea ateriza era să se întoarcă spre Petroşani unde găsea un platou care să-i permită operaţiunea. N-a mai apucat şi furtuna l-a izbit de un versant. După prăbuşire s-a antrenat o avalanşă care l-a înghiţit pentru mai bine de două luni. Masivul Parâng are şi tristul renume de cimitir aviatic, aici având loc mai multe tragedii în care au fost implicate avioane militare şi civile.

[slideshow_deploy id=’19659′]