Staţiunea Straja va scăpa de haznale. Se pregăteşte Parângul

 În Straja am putea vorbi, în scurt timp, de un turism civilizat, iar locul haznalelor va fi luat de canalizare. ApaServ Valea Jiului SA studiază, împreună cu municipalitatea din Lupeni posibilitatea implementării unu proiect privind extinderea reţelei de canalizare până în staţiunea montană.
12576008_1023721461025373_291518752_n
 
Potrivit unor calcule preliminare, implementarea proiectului s-ar cifra la 1,3 milioane de euro, însă reprezentanţii ApaServ spun că nu se poate vorbi despre dezvoltarea turismului fără condiţii civilizate. Iar la ora actuală se prefigurează întocmirea studiilor necesare în vederea exinderii reţelelor de canalizare în staţiunile Straja şi Parâng şi identificarea surselor de finanţare pentru execuţia lucrărilor.
„Ieri am avut o discuţie cu primarul municipiului Lupeni, cu domnu Emil Părău (n.r. principalul investitor în turism din Straja), să găsim o soluţie să ne aplecăm asupra canalizării în Straja. O dezvoltare durabilă a Văii Jiului, o dezvoltare a turismului înseamnă condiţii decente. În anul 2016 nu se poate dezvolta Straja sau Parâng fără să ai reţele de canalizare. De aceea, luni vom merge la Primăria Municipiului Lupeni şi ne vom deplasa chiar sus, în Straja, pentru a vedea exact ce trebuie făcut. Am înţeles că există un studiu de fezabilitate, trebuie să îl aducem la zi şi apoi să găsim sursele de finanţare pentru a  rezolva această problemă”, a declarat directorul ApaServ Valea Jiului SA, Costel Avram.
La ora actuală nici în Straja şi nici în Parâng nu este canalizare. Cabanierii au încheiat contracte cu cei de al ApaServ şi, periodic în zonă este trimisă vidanja. Potrivit datelor oficiale, numai în Straja sunt 171 de contracte pentru vidanjă, iar cabanierii nu pot eluda legea, pentru că sunt monitorizaţi de Apele Române , de Agenţia de Protecţie a Mediului, de Garda de mediu.
[slideshow_deploy id=’17636′]