PRIMUL VERSNISAJ ARTISTIC DE LA PETROȘANI, JOI 21 IANUARIE, LA GALERIA IANZA

După un nou an intens de activitate, al patrulea din existența sa, în care au fost organizate nu mai puțin de 3 tabere internaționale de creație plastică, Fundația Ianza Art Inter- Cultural deschide anul cultural 2016 prin organizarea primei expoziții de artă plastică de la Petroșani.

afis-

Evenimentul va avea loc joi, 21 ianuarie 2016, de la orele 17,30 fiind găzduit, ca de obicei, la galeria de artă ”Ianza” din centrul istoric al municipiului Petroșani (str. Timișoara nr. 1).

Pentru această primă expoziție, președintele Fundaței Ianza, artistul plastic Cristian Sergiu Ianza a pregătit un vernisaj cuprinzând lucrările realizate de artiștii care au participat, în cursul anului 2015, la cele trei tabere de creație artistică organizate la Petroșani, respectiv în Germania, la Kronach. Nu mai puțin de 38 de artiști profesioniști, cei mai mulți din România (reprezentând centre de creație din Valea Jiului, București, Bistrița, Alba Iulia, Cluj Napoca, Curtea de Argeș sau Tg. Mureș), dar și artiști din Bulgaria, Serbia, Germania, Franța sau SUA, au participat la taberele de creație ale Fundației Ianza din anul 2015. Cele mai frumoase lucrări ale acestora vor putea fi văzute în cadrul primului vernisaj expozițional al anului 2016 la Petroșani, de publicul iubitor de artă din Valea Jiului.

”Ca și în taberele anterioare, calitatea creației plastice a fost de un înalt nivel artistic, astfel încât publicul din ce în ce mai numeros și mai select al evenimentelor artistice organizate de fundația noastră, va putea viziona și de această dată o expoziție de înaltă ținută”, spune organizatorul evenimentului cultural, Cristian Sergiu Ianza. Acesta precizează, de asemenea, că vernisajul va demonstra încă o dată că scopul acțiunilor culturale ale Fundației Ianza a fost atins, promovarea Văii Jiului fiind realizată, pe de o parte prin prezentarea unor lucrări ale artiștilor din Valea Jiului în prestigioase galerii de artă ale țării și ale Europei, iar pe de altă parte, prin prezentarea unor artiști de excepție din Europa și de peste Ocean în fața publicului iubitor de artă din Valea Jiului.

Cu ocazia expoziției de joi va fi prezentat și catalogul artiștilor prezenți în 2015 în taberele de creație ale Fundației Ianza.

[slideshow_deploy id=’13835′]