Adrian David: ”Transportul de la Petrila este prioritatea noastră numărul 1”

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David, a anunţat că situaţia de la Petrila, unde firma care asigura transportul local a refuzat să mai opereze traseele, îşi va găsi rezolvare zilele acestea.

pizap.com14532047913121

David a purtat discuţii cu un operator de transport persoane licenţiat de CJH Hunedoara, care ar urma să asigure transportul pe perioada celor 60 de zile până la organizarea unei noi licitaţii. „Suntem în procedură accelerată de a găsi un operator pentru transport local care să facă acest serviciu până când vom desemna prin licitaţie unul definitiv. Amendăm zilnic operatorul care nu-şi respectă contractul pe care-l are în vigoare cu Consiliul Judeţean Hunedoara cu zece mii de lei pe zi. Apelăm la calmul celor care au fost jigniţi de atitudinea acestui operator. Încercăm să găsim o soluţie care să ne satisfacă nevoile în acest moment şi este o chestiune de zile până când rezolvăm această problemă. Eu sper că de mâine să rezolvăm această problemă, este prioritatea noastră numărul unu în acest moment, să decongestionăm situaţia de transport local din Petrila”, a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Adrian David.

[slideshow_deploy id=’20328′]