vineri, ianuarie 22nd, 2016

 

Viceprimarul comunei Sălaşu de Sus, declarat incompatibil

  Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, Valer Virgil Haitău, viceprimar al comunei Sălașu de Sus, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 iunie 2012, întrucât deține simultan cu funcția de viceprimar și calitatea de reprezentant în cadrul Întreprinderii Familiale Haitău Virgil Valer ‘GRINGO’. Haitău Virgil Valer nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare. „Persoanele evaluate au fost informate despre d eclanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază — de a fi asistateCItește mai departe


Insolvenţa CEH, publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă

 Comunicarea de la Tribunalul Hunedoara, în dosarul în care a fost declarată insolvenţa CEH a fost publicată, în sfârşit în Buletinul Procedurilor de Insolvență Practic, este vorba despre notificarea privind deschiderea procedurii generale de insolvență a Complexului Energetic Hunedoara însă în document se menţionează şi administratorul special, respectiv Dan Agrişan, precum şi lista creditorilor. Potrivit hotărârii pronunţate în data de 7 ianuarie 2016 de judecătorul de caz în dosarul deschiderii procedurii de insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara „prezenta minută se comunică de îndată administratorului judiciar provizoriu desemnat în cauză,  iarCItește mai departe


Tiberiu Iacob Ridzi: “Dacă nu ne cunoaştem şi nu ne respectăm istoria şi valorile naţionale nu avem cum să avem niciun prezent şi niciun viitor în această lume”

Anul acesta se împlinesc 157 de ani de la Mica Unire din 24 ianuarie 1859. Municipalitatea de la Petroşani a marcat această zi printr-un spectacol susţinut de elevii unităţilor de învăţământ din localitate. Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi a ţinut să sublinieze cât de importantă este această zi în istoria noastră. “Suntem împreună la un moment important pentru fiecare dintre noi şi România. Mica Unire de la 24 ianuarie 1859 a fost un moment important pentru români, atunci s-a reuşit printr-o gândire şi abilitate a oamenilor politici din aceaCItește mai departe


Alin Simota a ajuns la rubrica „Persoane urmărite” a Poliţiei Române

Poliţia Română a postat pe site-ul oficial anunţul de căutare a omului de afaceri Alin Simota, la rubrica „Persoane urmărite”. Potrivit anunţului postat de oamenii legii, acesta are următoarele semnalmente: „Înălțime cca 1,80 -1,85 m; corpolență atletică; păr șaten, tuns scurt (zero); ochii căprui; fața ovală. Detalii: Condamnat la 2 ani închisoare pentru infracțiunea  de conflict de interese”. Alin Simota este născut în 25 octombrie 1957 şi, potrivit poliţiştilor, are domiciuliul în municipiul Petroşani – judeţul Hunedoara. Simota este dat în urmrire naţională, internaţională şi în consemn la frontieră. [slideshow_deployCItește mai departe


Șofer accidentat grav pe DN66

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Craiova, a fost rănit grav pe DN66.   Șoferul  autoturismului conducea un ansamblu de vehicule compus din autotractor şi semiremorcă,din direcţia Simeria spre Haţeg, ajungând în orașul Călan.”În data de 22.01.2016, la ora 00:15, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule compus din autotractor şi semiremorcă,  pe DN 66, din direcţia Simeria spre Haţeg, ajungând în orașul Călan, în zona platformei industriale, a adormit la volan şi s-a  răsturnat pe partea dreaptăCItește mai departe


Intervenţie riscantă a pompierilor din Deva şi Hunedoara

O angajată a combinatului siderurgic din Hunedoara, care lucra ca şi macaragist, a fost găsită inconştientă în cabina utilajului. Pentru a fi adusă la sol astfel încât medicii să intervină, fost nevoie de intervenţia pompierilor specializaţi în salvare de la înălţime. Din păcate femeia n-a mai putut fi resuscitată şi se bănuieşte că a făcut un infarct. „O echipă extinsă formată din pompieri ai Detaşamentelor Hunedoara şi Deva, în componenţa căreia a intrat şi un pompier specializat în salvări de la înălţime, a intervenit, în incinta combinatului siderurgic de la Hunedoara,CItește mai departe


Stocuri de cărbune pentru cel puţin 3 zile la termocentralele hunedorene  

Stocurile actuale de la termocentralele Mintia şi Paroşeni asigură funcţionarea celor două termocentrale pentru minimum trei zile, spun surse oficiale.   Zilnic, însă, minerii din Valea Jiului, şi aici vorbim atât de cei de la Complexul Energetic Hunedoara, cât şi de cei de la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului, dau o producţie de 4.500 – 4.600 de tone de cărbune energetic. O cantitate considerată a fi suficientă pentru funcţionarea termocentralelor Mintia şi Paroşeni. În plus, pentru a nu exista sincope, s-a luat decizia să se lucreze şi sâmbăta,CItește mai departe


Scapă de plata despăgubirilor

Femeia care şi-a lăsat copiii să ardă de vii în casă, pentru că plecase să-şi cumpere băutură, scapă de plata daunelor provocate de incendiul devastator din iunie 2015.  Alina Nadia Ardeleanu ar putea răspunde doar penal pentru fapta sa, procurorii hunedoreni cercetând-o pentru omor, nu şi pentru daunele considerabile provocate vecinilor ei din bloc. Primăria Uricani a suportat din bugetul propriu reparaţiile la apartamentele afectate de incendiul devastator produs anul trecut. Costurile s-au ridicat la circa 200 de mii de lei, însă aceşti bani alocaţi din bugetul local nu maiCItește mai departe


Se introduce un act esenţial pentru asistenții medicali generaliști

Anunţ extrem de important pentru asistenții medicali generaliști! Se introduce cardul profesional european – vezi cât costă, de unde şi cum se poate obţine. „Pentru facilitarea liberei circulații a asistenților medicali generaliști pe teritoriul UE, Comisia Europeană, în baza Regulamentului 983/2015, a prevăzut introducerea cardului profesional european, pentru asistenții medicali generaliști, începând cu data de 18 ianuarie 2016″, a anunţat Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. Portalul Your Europe – Europa Ta publică toate documentele necesare care au fost notificate de autoritatile competente din fiecare statCItește mai departe


Primaria Petrosani s-a achitat fata de SMURD

  Peste 300 de mii de lei pentru plata paramedicilor SMURD. La începutului fiecărui an, municipalitatea de la Petroşani se achită de contribuţiile paramedicilor SMURD.   “Asociaţia Salvital Hunedoara solicită sprijinul financiar în vederea asigurării finanţării cheltuielilor de personal pentru un număr de 9 paramedici în anul 2016 şi contribuţia pentru achiziţionarea echipamentului de protecţie necesar personalului paramedical”, se arată în nota de fundamentare. Astfel, în baza calculelor întocmite de asociaţia Salvital, cheltuielile cu salariile celor 9 paramedici, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul SMURD, inclusiv obligaţiile de plată laCItește mai departe


Scolile din Uricani, fara aviz ISU

  Scolile din Uricani, in atentia ISU. Dupa tragedia din Clubul Colectiv, reprezentantii ISU au demarat verificarile in teritoriu. Astfel si la Uricani exista probleme in ceea ce priveste avizele de la unitatile de invatamant. Edilii sustin ca obtinerea acestor documente este o prioritate in acest an. “Trebuie să facem proiectele pentru a primi avizele de la ISU pentru şcoli şi casa de cultură. Este o prioritate pentru noi mai ales după problemele care au fost la Bucureşti”, a declarat Danut Buhaescu, primarul orasului Uricani. Pentru a obţine avizul deCItește mai departe


Elevii de la Mihai Eminescu, mai presus decat cei de la Decebal din Deva

  Liceenii de la Colegiul National Mihai Eminescu din Petrosani i-au intrecut pe decebalisti. Colegiul National Mihai Eminescu ocupa prima pozitie in clasamentul liceelor care au cele mai bune rezultate in urma simularilor examenului de bacalaureat. Din cei 151 de elevi de clasa a XII-a care s-au inscris pentru a sustine simularea examenului de bacalaureat, 141 au fost prezenti. Promovabilitatea in randul elevilor de la Colegiul National Mihai Eminescu a fost de 56.03%, acestia fiind urmati de colegii lor de la Colegiul National Iancu de Hunedoara  cu un procent deCItește mai departe


CEH asteapta decizia Comisiei Europene

Reprezentantii Ministerului Energiei au fost in cursul saptamanii trecute la Bruxelles pentru a-i instiinta pe oficialii Comisiei Europene de starea de insolventa oficiala a Complexului Energetic Hunedoara. Acum se asteapta un raspuns legat de planul de restructurare. “Cei de la minister au fost la Bruxelles şi am înţeles că în data de 22 ianuarie Comisia Europeană va transmite dacă aprobă sau nu planul de restructurare întocmit de ISPE”, a declarat Viorel Stancu, directorul general al CEH.În tot acest timp, reprezentanţii Ministerului Energiei susţin că au în vedere transformarea ajutorului deCItește mai departe


Incepand din 14 ianuarie, beneficiarii S.C. APA SERV VALEA JIULUI S.A. PETROSANI isi pot plati factura ONLINE

Modalitati de creare şi utilizare a contului online pentru vizualizarea şi achitarea online a facturilor Crearea unui cont pentru vizualizarea şi achitarea online a facturilor Apa Serv Valea Jiului presupune parcurgerea următorilor paşi: 1. Accesarea paginii web Apa Serv la adresa webhttps://www.asvj.ro/ 2. Accesarea secţiunii Cont Client, fie dând click pe textul-link care anunţă NOU!!!PLATA ONLINE CU CARDUL! din prima pagină a site-ului ASVJ, fie din secţiunea Clienţi, urmând link-ul Click aici pentru a accesa sectiunea Cont Client 3. În pagina web ce se va deschide ca pagină separată, clientulCItește mai departe


Doctorii au de lucru din cauza gheţii

Nu puţini sunt cei care trec, în aceste zile, pragul secţiei de urgenţe a spitalului din localitate pentru a le fi tratate oasele rupte pe străzi. Este adevărat că nu pe arterele din centrul localităţii unde deszăpezirea s-a făcut ca la carte ci pe străduţele din zonele limitrofe. Cei mai mulţi dintre ghinionişti sunt, şi în prezent, bătrânii. „Îmi amintesc că în urmă cu 15-20 de ani numărul celor care apelau la serviciile noastre era deosebit de mare. Mai exact, zilnic, aveam de rezolvat cam 180 de cazuri. Nu toateCItește mai departe


Acte ascunse sub preş. Ilie Păducel nu a văzut sau nu a vrut să vadă interesele „interne” din firmele de taximetrie?!

  Sesizări peste sesizări la toate organele abilitate ale statului şi măsuri dipuse nepuse în aplicare de administraţia publică din Petrila, condusă de Ilie Păducel. Astfel se poate rezuma scandalul fără precedent al transportului local din Petrila unde, de patru zile, microbuzele firmei de transport în comun, ZMK, s-au retras de pe trasee.   O ecuaţie care avea o singură necunoscută şi anume de ce situaţia de aici a fost lăsată să escaladeze şi nu s-a tăiat de la rădăcină problema taxiurilor care circulă ilegal în regim de maxi –taxi?CItește mai departe