Echipamente sportive şi cantonamente susţinute de primărie

Municipalitatea de la Petroşani alocă bani pentru echipamente sportive şi cantonamente. Zeci de copii frecventează cursurile secţiilor din cadrul Clubului Sportiv Municipal Jiul Petroşani, însă nu toţi îşi permit echipamente sau deplasări în cantonamete. Din acest raţionament, municipalitatea vine în sprijinul copiilor care provin din familii cu venituri modeste.

primaria

“Având în vedere faptul că o mare parte dintre sportivii înscrişi la cele două secţii sportive nu îşi pot permite să achite contravaloarea echipamentului, propune completarea hotărârii cu următoarele categorii de cheltuieli, cheltuieli pentru achiziţionarea de echipamente sportive şi materiale ajutătoare şi cheltuieli cu pregătirea sportivilor (cantonamente)”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre.

Până acum municipalitatea suporta doar cheltuielile privind taxele AJF Hunedoara, barem arbitraj, asistenţă medicală, transport jocuri oficiale şi masa pentru jocurile din deplasare. În anul 2014, în cadrul Clubului Sportiv municipal Petroşani au fost înfiinţate secţiile de fotbal şi atletism.

[slideshow_deploy id=’13835′]