joi, februarie 18th, 2016

 

Pensionară tâlhărită în miezul nopţii, la Aninoasa 

O femeie în vârstă de 78 de ani, din Aninoasa, care locuia singură, a trăit clipe de groază după ce peste ea au intrat doi indivizi, în miezul nopţii, şi după ce i-au pus un cuţit la gât i-au cerut toţi banii din casă. Femeia avea puşi deoparte 400 de lei şi de teamă că tâlharii o vor omorî, le-a dat banii dar indivizii nu s-au mulţumit cu atât. I-au luat bătrânei şi verigheta de pe deget dar şi un ceas. Potrivit unor surse din anchetă, tâlhăria a avut locCItește mai departe


Manifestare dedicată lui Constantin Brâncuşi, la Petroşani

  Brâncuşi celebrat la Petroşani.Administraţia locală de la Petroşani, Casa Pro Ubis şi PetroAqua au organizat un eveniment în cinstea marelui sculptor Constantin Brâncuşi. Mâine, 19 februarie, la nivel naţional se sărbătoreşte Ziua Brâncuşi. La Petroşani a avut loc o expoziţie dedicată sculptorului fără egal, dar şi o lansare de carte. “Vreau să îi felicit pe cei de la PetroAqua şi Casa Pro Urbis pentru implicare. Aşa cum zicea şi Brâncuşi, “voi nici nu ştiţi ce vă las eu”, cred că ar trebui să ştim ce avem noi la PetroşaniCItește mai departe


Miniștrii Educației din Guvernul Ponta în vizită la PSD Lupeni

Sediul organizației PSD Lupeni a fost în aceast după-amiază neîncăpător pentru cei peste 200 de oameni care au dorit să participe la întâlnirea intermediată de președintele Organizației PSD Lupeni, deputatul Cristian Resmeriță, cu doi dintre cei mai apreciați lideri ai acestei formațiuni politice, foștii miniștri ai Educației, Ecaterina Andronescu și Mihnea Costoiu. Cei doi au fost prezenți astăzi în județul Hunedoara pentru dezbaterea unor probleme privind educația națională, dar au răspuns invitației lansate de liderul PSD Lupeni și au venit la ședința lunară a acestei puternice organizații social-democrate din RomâniaCItește mai departe


Şeful IPJ Huneodara a fost împuternicit la Centrul Chinologic Sibiu

 Comisarul şef Liviu Dumitru nu mai este şef la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara, acesta fiind schimbat joi din funcţie. Primele informaţii arată că Liviu Dumitru a fost împuternicit adjunct al șefului Centrului Chinologic de la Sibiu. Liviu Dumitru a fost trimis de şefii Poliţiei Române la Centrul Chinologic din Sibiu de o perioadă de şase luni. Atribuţiile comisarului şef vor fi preluate de adjuncţii săi, comisarii şefi Marcel Zaharie şi Remus Sabău. Liviu Dumitru a fost unul dintre cei mai longevivi şefi de poliţie din ţară. A condusCItește mai departe


100 de ani de la moartea reginei Elisabeta a României

De numele reginei sunt legate şi două instituţii importante din municipiul Petroşani. Mai exact, două unităţi de învăţământ, respectiv o şcoală generală şi un prestigios liceu. Ambele poartă numele literar “Carmen Sylva”, cel pe care regina îl luase şi sub care a publicat peste 50 de volume, dovedindu-se o prolifică autoare de romane, eseuri, satire, piese dramatice, articole avangardiste, basme pentru copii, dar și o talentată traducătoare de folclor și poezie românească. Prima regină a României s-a implicat în numeroase proiecte umanitare. , iar odată cu izbucnirea Războiului de IndependențăCItește mai departe


”Îi rog pe profesori să-și salveze universitatea”

  ”Dacă ai un rahat urât mirositor în mijlocul casei, ce faci? Stai cu mizeria sub nas și riști să miroși ca ea? Nu! Îți pui mânușile și cureți, faci curat în casă. Altfel vei fi catalogat ca fiind un fan al urât mirositorului (…) Se cunoaște situația și la Minister și la organele de cercetare… Universitatea Petroșani riscă să dispară și ar fi o mare pierdere pentru că studeții pregătiți aici de-a lungul anilor au ajuns oameni de valoare în întreaga lume. Poate asta se dorește, și dispariția Universității.CItește mai departe


Actele Primăriei Petroşani, luate la puricat de Curtea de Conturi

Control amplu al inspectorilor Curţii de Conturi la Primăria Petroşani, unde au fost luate la puricat toate documentele financiar – contabile ale municipalităţii. „Este vorba despre un control de fond. De obicei inspectorii vin în control înainte de alegeri, să se descarce de gestiune primarul”, spun sursele noastre. Practic, este verificat exerciţiul bugetar de anul trecut şi parţial chiar şi anul 2014, mai ales că anul trecut Curtea de Conturi nu a fost în verificare la Petroşani. Sunt vizate în primul rând investiţiile derulate din bni publici, dar şi chestiuniCItește mai departe


Virusul gripal a omorât un bolnav din judeţul Hunedoara

  Virusul gripal face victime şi în judeţul Hunedoara, relevă datele Institutului Naţional de Sănătate Publică. Numai în perioada 8 – 14 februarie din cauza virusului gripal au murit 12 persoane, numărul total al deceselor ajungând la 21. „Au fost comunicate 12 decese noi la cazuri de SARI confirmate cu virus gripal, dintre care 10 cu A(H1)pdm09 și 2 cu AH3. Numărul total de decese la cazuri confirmate cu virus gripal este 21, dintre care 19 cu A(H1)pdm09 și 2 cu AH3. Distribuția deceselor pe grupe de vârstă: 1 laCItește mai departe


Patru pentru Universitatea Petroşani

  Nu mai puţin de patru profesori s-au înscris în cursa pentru funcţia de rector al Universităţii din Petroşani, alegerea celui care va conduce instituţia de învăţământ superior din Valea Jiului urmând să aibă loc pe data de 24 februarie a.c.   În cursă s-au înscris patru candidaţi care încearcă să-şi convingă colegii, dar mai ales pe studenţi, că planul lor este cel mai bun pentru Universitatea Petroşani. Radu Sorin, Eduard Edelhauser, Moraru Roland dar şi actualul rector, Marius Marcu, toţi profesori cu notorietate în cadrul Universităţii, se bazează maiCItește mai departe


Amplasarea aparatelor radar în data de 19.02.2016

DN 7 Deva – Sântuhalm – Simeria DJ 687 Cristur – Hunedoara DJ 687 Hunedoara – Hăşdat DN 66 Călan – Băcia DN7 Mintia – Veţel DN7 Veţel – Leşnic DN7 Leşnic – Săcămaş DN7 Ilia – Gurasada DN7 Gurasada – Burjuc DN7 Burjuc-Zam Deva, Calea Zarand; Sântuhalm; DN 76 Căinelul de Jos – Bejan Uricani pe DN 66A, str. Muncii [slideshow_deploy id=’22083′]


Radu Sorin a început să achite daunele pentru Centrul de Informare Turistică

  Pentru ca primăria să nu fie păgubită, profesorul universitar Radu Sorin a decis să achite din banii lui suma calculată drept daune aduse Centrului de Informare Turistică din Petroşani, ca urmare a accidentului de circulaţie produs în luna august 2015. În total, Radu Sorin are de plată peste 17.000 de lei, însă a stabilit un grafic de eşalonare a datoriei, pe care a şi început să o achite. „Am făcut o eşalonare şi am şi plătit prima rată, care a fost mai mare, respectiv de 3.700 de lei. RestulCItește mai departe


Sancționați pentru lemnele depozitate pe malul râului

În cursul zilei de ieri, jandarmii montani din cadrul Postului Vața de Jos au constatat şi sancţionat contravenţional, două persoane juridice din judeţul Hunedoara Jandarmii motani au sancţionat contravenţional două persoane juridice: una dintre acestea, cu sediul în localitatea Sălcia, pentru depozitarea materialului lemnos rezultat în urma exploatărilor forestiere, parte din acesta ajungând în albia râului Valea lui Şerban, iar cea de-a doua, cu sediul în satul Glodineşti, pentru depozitarea materialului lemnos obţinut prin exploatarea partidei forestiere pe malul râului ce traversează localitatea. Valoarea sancţiunilor aplicate de efectivele de jandarmiCItește mai departe


Premiul I pentru eficienţă energetică

  Municipalitatea de la Vulcan, premiul I privind eficienţa energetică. Administraţia locală de la Vulcan a surclasat şase municipii din judeţele Hunedoara şi Dolj şi a reuşit să obţină locul I acordat de UNDP România şi Ministerul Dezvoltării. Pentru proiectele de succes derulate de municipalitate în ceea ce priveşte eficienţa energetică, organizatorii programului au considerat municipalitatea vulcăneană un exemplu. “Concursul a fost pentru stimularea municipalităţilor implicate în proiectul nostru. Programul s-a adresat zonelor sărace şi comunităţilor cu venituri reduse. Sunteţi foarte activi, dinamici şi nu rataţi nicio activitate”, a declaratCItește mai departe


Conducta Minei Petrila de la Peştera Bolii, preluată de Primăria Petroşani

 Petru ca oamenii din zonă să nu rămână fără apă potabilă, municipalitatea din Petroşani a decis să ia, în folosinţă gratuită, pentru început pe o perioadă de 6 luni, conducta de aducţiuni din zona Jupâneasa – peştera Bolii.  Conducta aparţine de Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului sau, mai precis, de Mina Petrila, însă este cuprinsă în proiectul de închidere a sucursalei extractive. Mai mult, de două zile, Enel a reziliat contractul de furnizare a energiei electrice pentru staţia de pompe Jupâneasa, astfel că nu se mai pot efectuaCItește mai departe


Minorii, probleme cu legea

  Mai mulţi minori din Petroşani au intrat în anumite cercuri vicioase, iar acum li s-a pus o pată greu de şters. Sunt infractori cercetaţi penal. Deşi au vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, cinci tineri din Petroşani au intrat în vizorul organelor de anchetă, după ce la îndemnul anturajului, au recurs la acţiuni ilegale. “Am avut puţine cazuri, cinci cazuri  de minori cercetaţi penal şi majoritatea au fost pentru furt, furt calificat. Cam astea au fost. Nouă ni se cere ancheta socială  şi uneori mai mergem şi laCItește mai departe


Guvernul aprobă alocarea ajutorului pentru închiderea minelor

  Ajutorul de stat pentru închiderea minelor necompetitive este inclus pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern. Executivul urmează să aprobe astăzi alocarea sumelor necesare pentru continuarea lucrărilor de închidere a minelor din cadrul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului. Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului primeşte peste 100 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor de închidere a minelor necompetitive. Două unităţi miniere au mai rămas de închis, după ce mina Petrila şi-a încetat activitatea anul trecut. “Prin proiectul de act normativ se  supun  aprobării cheltuielileCItește mai departe


Drag de dragobete

  Prima acţiune a tinerilor din cadrul Consiliului Consultativ de la Petroşani va avea ca temă dragostea. Săptămâna viitoare când va fi marcată ziua iubirii româneşti “Drag de dragobete”. “In data de 24.02.2016, ora 13:00, in sala de marmura a Primariei Municipiului Petrosani va avea loc evenimentul „DRAG…DE…DRAGOBETE” . In program v-am pregatit declaratii de dragoste, casatorii pe loc si desigur cateva surprize placute”,  spun organizatorii. Pentru a veni în sprijinul tinerei generaţii, consilierii locali au aprobat alocarea sumei de 800 de lei pentru activităţile ce urmează a fi realizateCItește mai departe


LISTA PERSONALITĂȚILOR LOCALE NOMINALIZATE LA EDIȚIA DIN ACEST AN A ”PREMIILOR EXCLUSIV”

Peste numai o săptămână, pe 25 februarie 2015, Exclusiv Media Group va dezvălui cine sunt laureații ”Premiilor Exclusiv” pentru anul 2015, în cadrul celui mai așteptat eveniment de acest gen din Valea Jiului: GALA PREMIILOR EXCLUSIV. Evenimentul a ajuns deja la ediția a XVI-a și își propune să aducă în atenția publicului o serie de personalități publice care, în diverse domenii de activitate, s-au remarcat prin activitatea lor în cursul anului precedent și, ceea ce este mai important, au știut să-și prezinte rezultatele muncii lor opiniei publice din comunitatea peCItește mai departe


ZIUA BRÂNCUȘI VA FI SĂRBĂTORITĂ ȘI LA PETROȘANI

Pe 19 februarie se împlinesc 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. În aceeași zi, în România este sărbătorită, în premieră, ”Ziua Brâncuși” în semn de recunoaștere a rolului pe care genialul artist l-a avut în viața culturală românească și universală. Evenimentul va fi, în mod firesc, marcat și la Petroșani, locul în care, în perioada august-noiembrie 1937, s-a născut cea mai cunoscută creație brâncușiană: Coloana Infinitului, elementele constituitive ale acesteia fiind turnate la Atelierele Centrale din Petroșani (pe platforma Gerom de astăzi). Celebrarea ”Zilei Brâncuși” care vaCItește mai departe


UNPR l-ar vrea pe liberalul Adrian Rus

Adrian Rus ar putea candida din partea UNPR la funcția de primar al municipiului Petroșani, însă totul depinde de el susțin reprezentanții formațiunii conduse de Oprea. Adrian Rus a fost tras pe linie moartă de liberali la scurt timp după ce a fost anunțat în cadru festiv și în fața șefilor PNL, drept candidatul liberal la Primăria Municipiului Petroșani. În locul său va fi susținut chiar un fost membru UNPR, actualul primar al municipiului, Tiberiu Iacob Ridzi. UNPR Hunedoara recunoaşte că l-a abordat pe Rus, însă conducerea organizaţiei judeţene spuneCItește mai departe


Cu voinţă politică/ Există soluţii de salvare a CEH

  Complexul Energetic Hunedoara are şanse să îşi continue activitatea doar dacă se crează mixul energetic, ori dacă se va acorda preţ reglementat pentru 15% din producţia anuală de energie electrică bazată pe resurse indigene. Varianta viabilă ar fi cea de a doua, recunoaşte vicepreşedintele Sindicatului Muntele, Cristian Iştoc, cel care a şi atras atenţia că sunt dor două căi de salvare a Complexului Energetic Hunedoara. „Salvarea CEH şi a termocentralelor româneşti constă doar în cele două variante, respective crearea mixului energetic bazat prin înfiinţarea unor societăţi care să cuprindăCItește mai departe