Băieţii deştepţi din energie, beneficiarii „insolvenţei controlate” sau a „falimentului controlat” al companiilor de stat

 
Dumitru Pîrvulescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, atrage atenţia că „insolvenţa controlată” sau „falimentul controlat” al unor societăţi din energie ar putea ascunde, de fapt, noi oportunităţi pentru băieţii deştepţi care vor putea cumpăra acţiuni la preţuri derizorii, mimând în acelaşi timp interesul pentru sprijinirea acestor companii.
parvulescu-fnme-2-ins-480x300
 
Într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Energiei, Victor Grigorescu, preşedintele FNME dezvăluie că piața de energie funcționează defectuos, lucru care îl regasim şi în raportul Consiliului Concurenței care a constatat că piața de energie a fost puternic perturbată de companiile „băieților deștepți” care, prin înțelegeri anticoncurență sau prin favorizarea lor de către managerii companiilor de stat, au perturbat puternic funcționarea acestei „piețe libere” de energie.
„Numai la Hidroelectrica, se specifică în raportul Consiliului Concuren
ței, prejudiciul companiei de stat se ridică la aproape 1 miliard de euro, bani care ar fi evitat intrarea în insolvență a acesteia.
Suntem convin
și că acest comportament anticoncurențial s-a manifestat la toate companiile producătoare de energie ale statului, acest lucru conducând la degradarea rapidă a indicatorilor financiari ai acestora și aducerea lor în insolvență sau în pragul insolvenței.
După acest raport al Consiliului Concuren
ței, care anunța unul dintre cele mai mari furturi din economia românească, ne așteptam, în calitatea pe care o aveți de Ministru al Energiei, prin care statul român este acționar majoritar în majoritatea companiilor producatoare de energie, să solicitați organelor statului demararea imediată a cercetarilor la toate aceste companiiși recuperarea prejudiciilor de la cei vinovați. Din păcate, nu s-a întâmplat așa! Nu s-a mai auzit nimic despre acest raport și nici nu am auzit că aț
i fi întreprins ceva în acest sens”, scrie Dumitru Pîrvulescu în documentul la care facem referire.
Numai că, spune acestra, din păcate, tot cei care lucrează în aceste companii vor trebui să plătească aceste prejudicii prin insolven
țe, concedieri, scăderi de salarii, lucrul în condiții de muncă din ce în ce mai grele și mai periculoase datorate lipsei fondurilor pentru investiții și dezvoltare, imposibilitatea derulării programelor de retehnologizare pe politici de mediu impuse de Uniunea Europeană, falimente ale unor companii de stat. „Dacă veți face o analiză, veți descoperi că după introducerea managementului „privat” la companiile de stat acestea și-au diminuat an de an cifra de afaceri, acești bani regăsindu-se în creșterea profitului companiilor care tranzacționează energie pe „piața liberă”.
Aceste insolven
țe „controlate” au menirea de a crea noi oportunități pentru „băieții deștepți” care, în curând, vor sări în „ajutorul” companiilor de stat falimentare (sau falimentate cu bună știință) prin cumpararea de acțiuni la prețuri derizorii, pentru a le ajuta să se „dezvolte”. Aceste scenarii devin din ce în ce mai vizibile pentru toată lumea iar profitorii lor din ce în ce mai nesătui. O analiză atentă a pieței de energie v-ar fi relevat faptul că o bună parte a companiilor de stat vând „baieților deștepți” energia la un preț apropiat de cel de producție sau mai scăzut, de aproape 4 ori mai mic decât cel pe care îl platește populația; diferența între prețul la producător și prețul la consumator se regăsește în profiturile mari ale „băieților deștepți” și ale transportatorului și distribuitorilor de energie electrică, rezultate din tarifele și taxele stabilite preferenț
ial de A.N.R.E.”, se mai arată în scrisoarea deschisă adresată ministrului Energiei.
O altă anomalie, demnă de analizat, mai spune Pîrvulescu este aceea că cetă
țenii români plătesc în factură certificatele verzi pentru energia eoliană care se exportă. „Dacă în anul 2012 producţia din centralele electrice eoliene a fost de 2640,7 milioane KWh, iar exportul de energie electrică a fost de 710,5 milioane KWh, în anul 2015, producţia din centralele electrice eoliene a fost de 7044,8 milioane KWh iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în această perioadă, a fost de 1987,4 milioane KWh, exportul de energie electrică a fost de 10503,7 milioane KWh. Pentru energia electrică eoliană și solară, populația și firmele din România au plătit 26,014milioane certificate verzi ( aprox. 3,307 miliarde lei) ca aceasta să fie exportată. Mai mult, observăm că o parte din energia electrică exportată la prețuri mici se importă la prețuri mai mari.
Guvernul României lucrează în folosul românilor sau al altora?
Ne-am dori, domnule Ministru, să constatăm că strategia energetică ce se află în curs de elaborare, să nu fie „croită” tot pe interesele celor care parazitează acest sistem prin acordarea de facilită
ți precum garantarea vânzării energiei la prețuri garantate de stat.
Dacă lucrurile nu se întâmplă a
șa cum ne-am dori, adică organismele statului să protejeze interesele statului român și al cetățenilor săi, atunci ne vom simți obligați să ne apărăm locurile de muncă și interesele, prin acțiuni în instanță, declanșarea unor proteste, inclusiv a unei greve generale la nivelul tuturor producătorilor de energie ai statului”, se precizează în document.
Dumitru Pîrvulescu menţionează că acţiunile FNME sunt sus
ținute de cei 15000 membri de sindicat ai orgabizaţiei, salariați ai Societății Complexul Energetic Oltenia S.A, Societății Complexul Energetic Hunedoara S.A, Societății Nuclearelectrica S.A., Societății Naționale a Uraniului S.A., Societății Cuprumin S.A., Companiei Naționale a Sării și de cei 720000 membri ai Grup România.
foto:.gorjeanul.ro
[slideshow_deploy id=’27126′]