Spectacol şi fair-play pe arena din Petrila

 

 

Atitudine obiectivă şi sportivitate, asta s-a văzut la disputa dintre Inter Petrila şi CS Vulcan, meci contând pentru etapa cu numărul XV a campionatului judeţean de fotbal.

Inter - Vulcan

Deşi gazdele au preluat frâiele partidei încă din debutul acesteia, nici oaspeţii nu s-au lăsat mai prejos, ripostând cu fiecare ocazie ivită.

Minutul 19 avea să aducă primul gol înscris de gazde, prin Dolha, care a marcat printr-un şut frumos din colţul careului mare, facând astfel ca scorul să indice 1-0 pentru Inter, iar meciul abia începuse.

Ţinând cont de rivalitatea dintre cele două echipe, ne-am fi aşteptat la o partidă ceva mai încrâncenată, însă sportivitatea a dominat atmosfera din teren.

Cei care au contat mai mult în joc au fost tot interiştii, de această dată prin Kalai, care în minutul 40 a reluat cu capul direct în poarta adversă, majorând scorul la 2-0 în favoarea Interului.Până la finalul primei reprize Ionică avea să mai scuture odată bara transversală a vulcănenilor, însă scorul a rămas nemodificat.

Repriza a doua avea să mai aducă două ratări mari ale Interului, portarul vulcănenilor fiind la post şi de nedepăşit.

Inter Petrila – CS Vulcan se termină astfel 2-0, iar cel mai bun jucător de pe teren, în opinia Avântul Liber.ro, a fost Iosif Kalai, cel care a coordonat jocul Interului şi a contribuit decisiv la victoria obţinută de petrileni în faţa celor de la CS Vulcan.

[slideshow_deploy id=’24093′]