Maraton de lectură cu scop caritabil la Petroșani

Asociaţia DOCTOR CLOWN, cu susţinerea Asociaţiei Casa Pro Urbis din Petroşani, a Asociaţiei Caritas Asistenţă Socială din Petroşani şi cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Petroşani organizează un inedit proiect educațional intitualt „Maraton de lectură – Dăruieşte o carte zâmbind!”

maraton-de-lectura

Proiectul are ca obiectiv principal strângerea de cărţi şi alte publicaţii scrise care vor fi centralizate şi ulterior donate gimnaziului cu predare în limba română „Nicolae Bălcescu” din localitatea Gyula din Ungaria. De asemenea, evenimentul are ca obiectiv promovarea culturii în general, stimularea educaţiei, interculturalitatea şi multiculturalitatea, mediatizarea şi stimularea lecturii din cărţi, a socializării şi nu în ultimul rând a colaborării active între diferitele asociaţii de voluntariat, asociaţii de voluntariat şi instituţii de cultură de interes public sau privat, precum şi de promovare a activităţii de voluntariat, a activităţilor culturale în general.

Potrivit organizatorilor, scopul acestui eveniment este de a stimula şi de a facilita donarea unor cărţi şi publicaţii scrise în cadrul acestui eveniment pe care ulterior Asociaţia Doctor Clown Petroşani le va dona Gimnaziului cu predare în limba română „Nicolae Bălcescu” din localitatea Gyula – Ungaria în cadrul proiectului de înfrăţire a acestei instituţii de învăţământ cu Şcoala generală nr. 7 din Petroşani. ”În fapt, acest eveniment maraton implică înscrierea prealabilă pe listă a oricărui doritor să citească cel puţin 30 de minute dintr-o carte fie personală, fie din bibliografia pusă la dispoziţie de organizatori prin intermediul Bibliotecii municipale şi a Bibliotecii Universităţii Petroşani, în sala de Marmură a Primăriei Petroşani. Lectura cărţilor se va face în mod continuu şi succesiv fără întrerupere începând cu deschiderea evenimentului la data de 22.04.2016, ora 9:00 şi în funcţie de înscrierile pe listă a voluntarilor, estimativ până la ora 9:00 în data de 25.04.2016”, spune Bela Fulop, președintle Asociației Doctor Clown, principalul organizator al evenimentului.

În cadrul acestui eveniment se vor organiza de asemenea o serie de expoziţii de fotografie în sala de Marmură a Primăriei Petroşani, un colţ de fotografie unde se vor fotografia portretele zâmbitoare a celor participanţi doritori să fie imortalizaţi într-un colaj numit „Dăruim zâmbete”. Magazinul Diverta va organiza un stand de carte, iar la sfârşitul evenimentului se vor premia diferite categorii de cititori (cel mai tânăr, cel mai vârstnic, cel mai apreciat, cel mai consecvent, cel mai bun grup organizat de cititori, etc.).  De asemenea se va efectua o evaluare sociologică având ca temă Impactul culturii în Valea Jiului cu ajutorul chestionarelor care vor fi puse la dispoziţia celor prezenţi.

[slideshow_deploy id=’27028′]