Primarul Uricaniului cere suplimentări de fonduri pentru orașele mici de la Guvern

”Misiunea” primarului orașului Uricani la București, în scopul de a determina cât mai mulți membri ai echipei guvernamentale să-și înrepte atenția către problemele cetățenilor din Valea Jiului a continuat zilele acestea printr-o întrevedere a primarului Dănuț Buhăescu, alături de alți colegi primari, membri ai Asociației Orașelor din România, cu ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.

buhaescu-dragu1

În cadrul acestei întâlniri, primarul orașului Uricani i-a explicat ministrului Finanțelor că subfinanțarea autorităților locale din orașele mici ale României poate avea repercursiuni extrem de grave în dezvoltarea și chiar în funcționarea Primăriilor afectate. ”I-am explicat doamnei ministru Anca Dragu faptul că bugetul de stat al Romaniei pe anul 2016 a alocat cu peste 60% mai puțini bani primăriilor din țara, având ca termen de comparație execuția bugetară din anul 2015. I-am explicat totodată că acest fapt a avut și are consecințe negative în activitatea administraților publice locale”, spune primarul Dănuț Buhăescu.

În fața unei astfel de situații, primarul orașului Uricani i-a solicitat ministrului de Finanțe al Guvernului Cioloș ca, la rectificarea bugetară din luna Iulie 2016, Guvernul să repare nedreptățile făcute prin aprobarea de alocări suplimentare de fonduri către primăriile de orașe astfel încât acești bani s poată fi utilizați pentru inițierea și dezvoltarea unor proiecte europene privind modernizarea localităților.

Primarul orașului Uricani mai arată că a găsit în Anca Dragu un ministru dispus dialogului și speră că ecourile dialogului cu domnia sa să se regăsească în actul guvernamental care să răspundă nevoilor comunității locale din orașul Uricani.

[slideshow_deploy id=’27126′]