Protest de solidaritate pentru familia a căror 5 copii au fost luați de statul norvegian

Bisericile Evanghelice din Hunedoara manifestă împotriva abuzurilor Barnevernet (instituția protecției copilului din Norvegia) și în semn de solidaritate cu familia Marius și Ruth Bodnariu, familie a căror 5 copii au fost luați abuziv de către statul norvegian.

protest-familia-bodnariu-agnus-dei

”Până la această oră nu sunt clare și explicabile câteva aspecte privind toată procedura de confiscare a celor 5 copii: forța extremă și abuzivă a Barnevernet; lipsa unor evidențe de abuz fizic sau psihic; presiuni asupra mamei (Ruth) să declare că tatăl (Marius) este abuziv cu ea și astfel își va primi copiii; amenințări la adresa lui Marius să nu facă public cazul, riscând să nu-și mai vadă copiii niciodată.

Astfel de metode și atitudini ne determină să acuzăm Barnevernet, implicit statul norvegian de lipsă de transparență, de amenințări și intimidări asupra familiei, asupra avocaților care se implică în aceste cazuri (unii dintre ei rămânând fără licență), de tentative de mușamalizare.”, se arată într-un comunicat trimis de Pastorul Corneliu MEDREA.

Prin aceasta manifestatie se vrea aducerea în fața opiniei publice abuzurile care se petrec în Norvegia, țară considerată model de civilizație. Cazul de față nu este singular, Norvegia având mai multe conflicte diplomatice de aceași natură cu Lituania, Polonia, Slovenia, Turcia, Brazilia, India, Rusia, Cehia.

”De asemenea, prin aceasta manifestatie suntem solidari cu familia Marius și Ruth Bodnariu si a celorlalte familii in situatii similare, susținând cauza lor până la o rezolvare favorabilă. Denunțăm acțiunile abuzive, iraționale și inumane față de o familie normală, creștină. În același timp vrem să atragem atenția tuturor românilor care vizitează Norvegia împreună cu copiii, că se expun pericolului de a li se confisca copiii în baza unor motive banale care în alte țări civilizate nu sunt de natură să pericliteze sănătatea fizică și psihică a copiiilor.”, mai scrie sursa citată.

Manifestul va avea loc sâmbătă, 16 aprilie, în fata Casei de Cultura din Hunedoara, la ora 15:00.

 

[slideshow_deploy id=’20328′]



« (Știre anterioară)