Patru cetățeni cehi au sustras un adevărat tezaur din cetățile dacice

Patru cetățeni cehi au distrus stratigrafia arheologică din cetățile dacice Piatra Roșie, Costești, Blidaru și Bănița în căutarea comorilor. La locuințele lor, anchetatorii au descoperit adevărate tezaure sustrase din siturile arheologice.
 646x404
Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au recuperat, în perioada 11 — 14.04.2016, prin cooperare judiciară internațională cu autoritățile competente din Republica Cehă, mai multe loturi de bunuri arheologice dacice, din argint, cupru, bronz și fier, precum și loturi monetare din argint și bronz. Acestea reprezintă tezaurele sustrase de un grup de cetățeni cehi, din rezervația arheologică a cetăților dacice din Munții Orăștiei, monumente UNESCO, bunuri ulterior exportate ilegal și puse în urmărire prin INTERPOL.
Prin ordonanța din 02.12.2015 s-a dispus continuarea și extinderea urmăririi penale față de 4 suspecți, cetățeni cehi, identificați după ample investigații, pentru săvârșirea infracțiunilor privind: accesul cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic fără autorizație, furt calificat, distrugere, efectuarea oricăror lucrări care pot afecta siturile arheologice, în absența certificatului de descărcare de sarcină arheologică. Conform stării de fapt reținute, în perioada 12 — 20.09.2015, cei 4 suspecți, utilizând autoturisme de teren și 6 echipamente de detecție au efectuat detecții neautorizate și au sustras din siturile arheologice ale cetăților dacice, loturi de artefacte susceptibile a face parte din patrimoniul cultural național, producând distrugerea stratigrafiei arheologice a monumentelor istorice de la Piatra Roșie, Costești, Blidaru și Bănița, toate din județul Hunedoara. Potrivit procurorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, conform autorizațiilor de percheziție emise de judecătorul român de drepturi și libertăți, au fost efectuate mai multe percheziții la domiciliile suspecților din Republica Cehă, la care au asistat ofițeri specialiști ai Poliției Române, respectiv ai I.P.J Hunedoara.
„Tezaurele identificate la locuințele suspecților reprezintă loturi eterogene de bunuri antice, majoritatea de factură dacică, dar și importuri din lumea greco-romană, precum și 6 detectoare de metale, de diverse mărci și tipuri.
Remarcabile sunt monedele din argint, imitații dacice de tetradrahme grecești, dar și de denari republicani, un fragment din scuturile regale din fier (al căror context de păstrare a fost identificat la cetatea de la Piatra Roșie), diverse arme și unelte, piese de podoabă, obiecte de uz casnic, ținte din fier ornamentate, fragmente de vase din bronz importate din lumea romană, elemente de decor decorativ, piese cu destinație cultică, piese de harnașament și de echipament militar etc”, spun procurorii Parchetului General.
Conform primelor evaluări de specialitate toate artefactele studiate, sunt obiecte de podoabă din argint și bronz — inele, paftale de centură, pandantive, cuțite, vârfuri de sulițe — sunt autentice și specifice culturii dacice din secolele II a. Chr — I p. Chr. Proveniența lor este din Transilvania, mai precis din arealul de sud-vest al acesteia, al cetăților dacice din Munții Orăștiei. Majoritatea pieselor prezintă depuneri de sol și oxid de fier, ceea ce constituie dovada faptului că au fost extrase din sit. Piesele analizate aparțin cu siguranță unor tezaure care au fost dezmembrate de către descoperitori. Obiectele sunt în curs de examinare, aparțin Patrimoniului Cultural Național, categoriile Tezaur și Fond.
Operațiunea, desfășurată împreună cu autoritățile din Republica Cehă, în conformitate cu Convenția privind asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, din 29 mai 2000 și Directiva 93/ 7/ CEE a Consiliului din 15 martie 1993, privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru, reprezintă o continuare a demersurilor anterioare ale organelor judiciare române.
Urmărirea penală este efectuată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, precum și de ofițeri specialiști din cadrul Inspectoratelor de Poliție ale Județelor Hunedoara și Alba.
[slideshow_deploy id=’24093′]