Contestațiile la insolvența CEH, tranșate în data de 3 mai

 
Judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia au încheiat judecarea cauzelor privind insolvența Complexulului Energetic Hunedoara, le-a conexat și a rămas să se pronunțe în data de 3 mai.
CEH-Hunedoara
 
„Dosarul privind opoziția formulată de o societate comercială împotriva deschiderii insolvenței a fost conexat la celălalt dosar, care privea o contestație la hotărârea deschiderii de insolvență. Instanța a încheiat judecarea cauzei, rămânând în pronunțare pentru data de 3 mai”, a declarat purtătorul de cuvânt al CA Alba Iulia, Cosmin Muntean.
De precizat că magistrații CA Alba Iulia au dispus repunerea pe rolul instanței cererea de opoziție la deschiderea procedurii de insolvență formulată de unul dintre creditorii CEH, respectiv de SC Gerom International SA.
Pe rolul CA Alba Iulia s-a mai aflat și procesul în care CEH contestă hotărârea Tribunalului Hunedoara în dosarul declanșării insolvenței la acest agent economic, conducerea complexului fiind nemulțumită de firma desemnată de judecătorul sindic ca administrator judiciar provizoriu în derularea procedurii de insolvență.
Tribunalul Hunedoara a admis, în 7 ianuarie, cererea de intrare în insolvență a CEH, și a desemnat drept administrator judiciar provizoriu Casa de insolvență GMC SPRL Craiova.
[slideshow_deploy id=’30675′]