Situația CEH stârnește îngrijorare. Falimentul e la doar un pas, spun oamenii politici

Vicepreședintele PNL, Virgil Popescu, atrage atenția că decizia Curții de Apel Alba Iulia care a scos Complexul Energetic Hunedoara din insolvență va duce societatea în pragul falimentului,  declară ,vicepreședintele PNL, Virgil Popescu.
FAL
Entitatea energetic hunedoreană nu are resursele necesare să-și stabilească echilibrul financiar și spune că instabilitatea economic a acesteia este consecința unui management inefficient impus de guvernarea PSD. „Trebuie să precizez încă de la început că Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Ministerul Finanțelor dețin împreună în jur de 77% din valoarea creanțelor asupra Complexului Energetic Hunedoara, estimate la cel puțin 1,3 miliarde de lei. Instabilitatea economică a Complexului este consecința Guvernării PSD, care a impus un management ineficient, sprijinit politic. Guvernul PSD a preluat compania în 2012, iar la momentul respectiv CEH nu avea datorii. În 2016, social-democrații ne-au lăsat moștenire o societate care are nevoie de restructurare”, susține vicepreședintele PNL.
Dacă CEH a ieșit din insolvență, compania este vulnerabilă în fața creditorilor, care pot executa silit Complexul. De asemenea, societatea poate fi obligată să se achite de datorii și astfel să rămână fără o parte din patrimoniu, a mai subliniat Virgil Popescu. „Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a promis că va încerca să salveze Complexul și sunt convins că are o soluție pentru a proteja societatea de creditorii dispuși după profit. Trebuie să avem în vedere faptul că acest Complex este foarte important pentru securitatea energetică a României.
Partidul Național Liberal a atras atenția în nenumărate rânduri că CE Hunedoara riscă falimentul, dar nimeni din Guvernul PSD n-a dorit să ia în considerare acest scenariu. Sper că Guvernul condus de Dacian Cioloș nu va repeta aceleași greșeli și va veni cu soluții pentru a salva complexul. CEH are nevoie de o nouă conducere, formată din profesioniști, din oameni integri și, mai ales, sunt necesare investiții”, a conchis sursa citată.
Reamintim că, marți, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus anularea sentinței prin care CEH a intrat în insolvență și trimiterea dosarului spre rejudecare la Tribunalul Hunedoara.
[slideshow_deploy id=’19661′]


« (Știre anterioară)