Măsuratul oilor, tradiția ciobanilor din ”Castelul din Carpați”

În fiecare an, imediat după Paști (dacă iarna a fost blândă) sau în jurul sărbătorii Împăraţilor Constantin şi Elena (după iernile grele), oile ies la munte, marcând astfel începutul păşunatului în comun.

masurat5

Reguli vechi de când lumea, păstrate cu grijă din generaţie în generaţie sunt respectate cu sfinţenie de fiecare dată când proprietarii de turme, fie ele mai mici sau mai mari, se întâlnesc la stână pentru măsuratul oilor, un obicei vechi de când lumea. Oile, tunse şi „vopsite” cu câte o pată de culoare pentru a-şi certifica astfel apartenenţa stăpânului urcă în munte cu o zi sau două înainte de măsurat. În acest timp gospodinele pregătesc acasă bucate alese din care se vor înfrupta la munte nu numai ei şi ciobanii, ci şi toţi iubitorii de tradiţii invitaţi cu acest prilej la stână. Tradiţia este simplă: într-o atmosferă de sărbătoare se măsoară laptele muls de la oi stabilindu-se astfel rânduiala la ciobănit, la stână şi la brânză. Cantitatea de brânză care îi revine fiecărui proprietar de turmă este în funcţie  de  cantitatea de lapte măsurată de la oile proprii, acum văzându-se grija pe care au avut-o pentru hrana oilor şi pentru îmbunătăţirea rasei acestora.

masurat1

Vechiul ritual întâlnit pe tot teritoriul României este respectat şi în Valea Jiului. Startul măsuratului oilor s-a dat anul acesta la Vulcan, unde proprietarii de turme din Paroșeni au fost primii care au scos oile la pășune, pe dealul Căprișoarei. Prilej de bucurie, dar şi rost de muncă. Pentru că tradiţia măsuratului spune că aceia care au măsurat cel mai mult în această zi, sunt primii la brânză, dar şi primii la munca de la stână”.

masurat2

Măsuratul oilor la Vulcan nu este altfel decât măsuratul oilor din alte zone ale României. Aceaşi muncă, veselie şi tradiţii îi leagă pe toţi. Aceleaşi dorinţe de mai bine le au cu toţii. De data aceasta, diferența s-a făcut remarcată prin prezența oaspeților de seamă, pentru că primarul Vulcanului, Gheorghe Ile, viceprimarul Cristian Merișanu și încă mulți alții au fost invitații  lui Răzvan Itu, la primul ”măsurat” al oilor din acest an de pe Valea Jiului.

”Am fost cu familia, prieteni, colegi de partid, copii si foarte multi localnici. Nu ne-a părut rău. Oameni buni, primitori, organizare perfectă, un eveniment inedit pentru mulți dintre noi”, a declarat viceprimarul Vulcanului, Cristian Merișanu.

La rândul său, primarul Gheorghe Ile, el însuși crescător de animale, a ținut să le fie aproape  ciobanilor la măsurat. ”Eu sunt deosebit de bucuros de fiecare dată când am ocazia să stau aături de oameni care iubesc munca, de oameni care iubesc tradiție de oameni gospodari care îngrijesc animalele. Cred că acești oameni și acest tip de activități, dar și de obiceiuri trebuiesc încurajate, susținute, scoase la lumină de către noi toți. Nici nu vă imaginați cât de importantă este punerea în valoare a acestui obicei al măsuratului oilor. Dincolo de tradiții – și mă bucur că am văzut anul acesta la măsuratul de la Căprișoara foarte mulți copii și tineri – prin acest gen de evenimente putem să promovăm munca și tradițiile oamenilor acestor locuri, dar în același timp putem deschide o frumoasă pagină pentru dezvoltarea agroturismului în Vulcan și în Valea Jiului. Îi asigur pe cei care de data aceasta ne-au fost generoase gazde că au și vor avea în mine și în colegii mei din Primăria și Consiliul local Vulcan, un om care vrea să-i susțină și să-i promoveze la adevărata lor valoare. Deocamdată, mă rezum la a le mulțumi pentru jintiță și celelalte bucate alese cu care ne-au omenit, anul acesta, la festivalul măsuratului oilor”, ne-a decarat Gheorghe Ile.

masurat 3

[slideshow_deploy id=’27028′]