PREMIERĂ /”Călătoria lui Victor”, o minunată piesă în regia Rodicăi Băitan

”Călătoria lui Victor” – o piesă de Nicolas Bedos. Izabela Badovics și Dorin Ceagoreanu – doi actori remarcabili care, de-a lungul unei ore și ceva, ne-au purtat printr-un adevărat carusel de trăiri, de senzații la premiera care s-a jucat, sâmbătă seara, la Teatrul ”Ion D. Sîrbu” din Petroșani.

isabela-badovics

Povestea,  umană, credibilă, cu nebănuite răsturnări de situație, în care fiecare face față tragediei din viața lui așa cum poate. Iubire, uitare, iubire… Publicul , nemișcat, cu răsuflarea tăiată.

Și poate nu aș fi fost atât de impresionată dacă nu aș fi surprins din când în când, cu coada ochiului extazul de pe chipul fiului meu.

Până la urmă nici o cronică teatrală, oricât de bine ar fi scrisă, nu reflectă bucuria cu care publicul a urmărit undeva, în provincie, o piesă jucată de doi actori extraordinar de talentați. Nu reflectă nici lacrimile de emoție ale actriței Isabela Badovics când, la final, actorii au fost aplaudați minute în șir. Și nu reflectă nici munca din spatele cortinei.

Totuși, undeva, la Petroșani, într-un colț uitat parcă de lume sufletul publicului a vibrat timp de o oră și ceva la unison cu sufletul celor doi protagoniști. În adâncul nostru, fiecare am fost, preț de aproape 100 de minute… Victor sau Marion într-o fascinantă călătorie.

Mulțumim pentru clipele frumoase

[slideshow_deploy id=’27028′]