Discuțiile de la Ministerul Energiei au o concluzie

 

Sindicaliștii din energie au fost la București unde s-au întâlnit cu oficialii din Ministerul Energiei. Concluzia este una simplă, sistemul energetic naţional are problemele, iar noi discuţii urmează să aibă loc.

min

“Am ajuns la concluzia că sistemul energetic naţional are mari probleme şi că acestea nu se pot rezolva dacă la masa discuţiilor nu stau toţi factorii de decizie, adică preşedinţii comisiilor de industrii din Camera Deputaţilor şi Senat, ANRE, Consiliul Concurenţei şi Ministerul Energiei”, a declarat Dumitru Pârvulescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, federaţie la care este afiliat şi Sindicatul Muntele.

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu subliniază că toate conducerile de până acum au lăsat ca grea moştenire companii vulnerabilizate şi decapitalizate.

“Atunci când se vorbește despre fragilitatea companiilor din energie, se operează de cele mai multe ori cu zvonuri sau informații fără fundament. Dar aș vrea să ne uităm în istoria recentă și să vedem cine și ce a făcut în energie și, mai ales, cu ce rezultate. Am auzit multe voci politice care descoperă realitatea cu uimire astăzi, după ce au avut la dispoziție toate mijloacele necesare pentru a face ceea ce trebuia făcut. Și nu au făcut pentru că ne-au lăsat companii vulnerabilizate și decapitalizate. Sunt de acord cu punctul de vedere al sindicatelor atunci când subliniază că suntem într-o zonă de securitate națională. Ce e nevoie în mod imperativ este să nu mai folosim zvonuri ca instrumente economice și să revenim la principiile corecte ale guvernanței corporative. Dacă nu facem noi, nu ne va ajuta nimeni. Aceste companii nu se salvează cu ajutorul discursurilor politice”,  a scris ministrul Energiei, Victor Grigorescu pe Facebook.

De cealaltă parte sindicaliştii spun că trebuie luate măsuri urgente în ceea ce priveşte Complexul Energetic Hunedoara şi Oltenia.

[slideshow_deploy id=’13837′]