Bişniţarii de la Mănăstirea Prislop au agresat un jurnalist de la Adevărul!

La un pas de linşaj. Corespondentul pe judeţul Hunedoara al cotidianului naţional Adevărul, Daniel Guţă, a fost atacat, ameninţat şi înjurat de cel puţin 10 persoane care desfăşoară activităţi comerciale în faţa Mănăstirii Prislop.
agresiune_guta
Jurnalistul se afla la Prislop pentru a filma incendiul care a afectat mai multe tarabe amplasate în talciocul din faţa Mănăstirii. În momentul în care a pornit camera de filmat, mai mulţi vânzători ambulanţi au tăbărât pe el. L-au ameninţat şi agresat chiar dacă Daniel Guţă se afla pe domeniul public şi unii chiar i-au dat peste cameră în încercarea de a-l determina să nu mai filmeze. „Au tăbărât din senin pe mine. Am avut noroc cu poliţiştii care erau în acea zonă, dar, în timp ce oamenii legii încercau să-i tempereze, au venit alţii”, povesteşte jurnalistul de la „Adevărul”. Cel mai probabil, comercianţii au fost revoltaţi că sunt filmaţi, ştiindu-se că unii dintre ei îşi desfăşoară activitatea ilegal şi probabil chiar acest lucru încercau să-l ascundă. Totul a fost surprins însă pe cameră, iar ameninţările pe care unii dintre cei care vând diverse produse în faţa Mănăstirii Prislop sunt fără echivoc şi foarte grave.
agresiune_guta1
De precizat că bişniţarii din talciocul din zona mănăstirii vor fi strămutaţi  în momentul în care vor începe lucrările la extinderea carosabilului în zona în care comercianţii îşi desfăşoară activitatea, după cum au precizat oficiali ai Consiliului Judeţean Hunedoara, şi, cel puţin o perioadă, zona va fi descongestionată.
dani_guta
 [slideshow_deploy id=’13837′]